Inscriere cercetatori

Site nou !

Daca nu va puteti recupera parola (sau aveti alte probleme), scrieti-ne la pagina de contact. Situl vechi se gaseste la adresa old.ad-astra.ro

Facebook

Proiectul de buget pe 2009, în varianta adoptată de guvern

http://www.mfinante.ro/link.jsp?body=/buget/index2009.htm

Sinteza bugetului de stat prevede 1.413.146 mii lei pentru cercetare-dezvoltare, în scădere cu 28% faţă de 2008. La un PIB de 579 miliarde lei, bugetul de stat pentru cercetare-dezvoltare reprezintă 0,24% din PIB.

În bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (de care aparţine ANCS) apar 1.422.018 mii lei cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare, în scădere cu 22% faţă de 2008. Din acestea, provin de la bugetul de stat 1.137.848 mii lei, în scădere cu 35% faţă de 2008. Din această sumă, conform declaraţiilor vicepreşedintelui ANCS, aproximativ 260.000 mii lei reprezintă datorii ce ar fi trebuit plătite anul trecut; bugetul alocat efectiv în acest an pentru cercetare prin ANCS este deci în scădere cu 50% faţă de cel din anul anterior.

Academia Română are un buget de 395.970 mii lei, în creştere cu 20% faţă de 2008, din care 256.109 mii lei pentru cercetare-dezvoltare de la bugetul de stat, în creştere cu 31% faţă de 2008.

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România are un buget de 10.659 mii lei.

Dl. Emil Boc a declarat că a transferat cercetării de la Cancelaria sa suma de 10 milioane euro; această sumă este simbolică dar insignifiantă, fiind de sub 0,007% din PIB. Trebuie menţionat că totalul cheltuielilor bugetare a crescut în 2009 cu 17% faţă de anul precedent.

O instituţie/categorie la care bugetul a crescut semnificativ este Ministerul Finanţelor Publice – Acţiuni generale, unde s-au alocat, în plus faţă de anul 2008, 8.409.123 mii lei (deci de aproape 6 ori bugetul cercetării). La Ministerul Turismului s-au alocat, în plus faţă de anul precedent, 356.910 mii lei.

Al 13-lea salariu acordat salariaţilor bugetari va costa 2,6 miliarde lei, deci de aproximativ 3 ori bugetul ANCS.
http://www.gandul.info/economia/al-13-lea-salariu-costa-bugetul-peste-2-6-miliarde-de-lei-video.html?3936;3871550
Ajutorul de stat către Ford va costa 143 milioane de euro, aproximativ 70% din bugetul ANCS.
http://www.cotidianul.ro/guvernul_alimenteaza_ford_cu_un_ajutor_de_stat_de_143_de_milioane_de_euro-58583.html

Urmărirea procesului de adoptare de către Parlament:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=9815