Inscriere cercetatori

Premii Ad Astra

premii Ad Astra

Asociația Ad Astra a anunțat câștigătorii Premiilor Ad Astra 2022: http://premii.ad-astra.ro/. Proiectul și-a propus identificarea și popularizarea modelelor de succes, a rezultatelor excepționale ale cercetătorilor români din țară și din afara ei.

Asociatia Ad Astra a cercetatorilor romani lanseaza BAZA DE DATE A CERCETATORILOR ROMANI DIN DIASPORA. Scopul acestei baze de date este aceea de a stimula colaborarea dintre cercetatorii romani de peste hotare dar si cu cercetatorii din Romania. Cercetatorii care doresc sa fie nominalizati in aceasta baza de date sunt rugati sa trimita un email la cristian.presura@gmail.com

Asociaţia Ad Astra susţine nominalizarea lui Daniel Funeriu ca ministru al educaţiei şi cercetării

Membrii asociaţiei Ad Astra consideră că desemnarea în guvernul Croitoru pentru portofoliul educaţiei şi cercetării a unui ministru cu un parcurs profesional admirabil marchează o schimbare de abordare politică. Dacă până acum, inclusiv în domeniul sensibil al educaţiei şi cercetării, numirea miniştrilor şi a altor factori de decizie din aparatul guvernamental se făcea cel mai adesea respectându-se un criteriu politic, în nominalizarea lui Daniel P. Funeriu primează criteriul competenţei.

Prezenţa în echipa guvernamentală a unor profesionişti capabili de performanţă de vârf indică un gest de maturitate, responsabilitate şi rigoare fără precedent în scena politică românească post-1989. Pentru educaţie şi cercetare, un astfel de gest poate însemna un prim pas spre reorientarea spre calitate şi competenţă. Membrii asociaţiei Ad Astra îşi exprimă speranţa că apelul la profesionişti cu o carieră solidă în domeniul lor de expertiză, similar nominalizării pentru portofoliul educaţiei şi cercetării, va deveni un act de normalitate în politica românească, şi nu doar un eveniment izolat.