Inscriere cercetatori

Site nou !

Daca nu va puteti recupera parola (sau aveti alte probleme), scrieti-ne la pagina de contact. Situl vechi se gaseste la adresa old.ad-astra.ro

Scrisoare deschisă a 10 ONGuri pe tema modificării Legii educaţiei naţionale

http://www.campusnews.ro/stiri-stiri-12197546-scrisoare-deschisa-zece-ong-uri-catre-premierul-victor-ponta-doriti-adoptarea-unei-noi-legi-educatiei-cea-propusa-anterior-parlamentului.htm

Stimate domnule Victor Ponta,
Suntem un grup de organizatii non-guvernamentale care in ultimii douazeci de ani am creat si implementat numeroase programe in domeniul educatiei. Cele mai multe dintre organizatiile ce semneaza aceasta scrisoare sunt de asemenea semnatare ale Pactului National pentru Educatiei. Consideram ca Pactul este un cadru potrivit pentru dezvoltarea educatiei in Romania in anii urmatori si ca Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011, fara a fi perfecta, implementeaza in buna masura principiile Pactului.

Tocmai din aceasta perspectiva am citit cu ingrijorare programul de guvernare pe care l-ati propus Parlamentului. In sectiunea despre educatie nu exista o asumare a Pactului National, desi acesta a fost unanim semnat deopotriva de partide politice si organizatii ale societatii civile. Mai mult, programul dumneavoastra face referire la ‘finalizarea procedurilor parlamentare pentru Codul Educatiei’. Este un enunt ambiguu, dar care face referire la numele informal al unei initiative legislative privind educatia nationala, care doar in mica masura respecta prevederile Pactului National pentru Educatie.

Pentru a lamuri pozitia cabinetului pe care il propuneti in legatura cu acest domeniu esential pentru viitorul Romaniei, va solicitam sa faceti public precizari cu privire la urmatoarele aspecte:

care este pozitia cabinetului Ponta fata de Pactul National pentru Educatie? Va asumati continutul acestuia ca linie directoare pentru dezvoltarea educatiei in Romania?

care este sensul concret al referirii la Codul Educatiei din programul de guvernare? Doriti adoptarea unei noi legi a educatiei, cea propusa anterior Parlamentului?

Asa cum am facut si in trecut, indiferent de culoarea politica a guvernarii, ne exprimam disponibilitatea de a continua dialogul si cooperarea cu institutiile publice in domeniul educatiei. In acelasi timp, ne exprimam speranta ca si guvernul pe care il conduceti va continua evolutiile recente din acest domeniu.

Organizatii semnatare:
Asociatia Komunitas
Centrul Educatia 2000+
Centrul Step by Step pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala
Expert Forum
Fundatia Dinu Patriciu
Fundatia Noi Orizonturi
Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
Fundatia Soros Romania
Romanian-American Foundation
Societatea de Stiintele Matematicii din Romania