Inscriere cercetatori

Premii Ad Astra

premii Ad Astra

Asociația Ad Astra a anunțat câștigătorii Premiilor Ad Astra 2022: http://premii.ad-astra.ro/. Proiectul și-a propus identificarea și popularizarea modelelor de succes, a rezultatelor excepționale ale cercetătorilor români din țară și din afara ei.

Asociatia Ad Astra a cercetatorilor romani lanseaza BAZA DE DATE A CERCETATORILOR ROMANI DIN DIASPORA. Scopul acestei baze de date este aceea de a stimula colaborarea dintre cercetatorii romani de peste hotare dar si cu cercetatorii din Romania. Cercetatorii care doresc sa fie nominalizati in aceasta baza de date sunt rugati sa trimita un email la cristian.presura@gmail.com

Comunicat Ad Astra privind infiintarea „Global Research Council”

Catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului,

Asociatia Ad Astra constatavcu regret ca in timp ce la Bucuresti se numeau si eliberau din functie ministrii pentru educatie si cercetare cu probleme grave in curriculum vitae si se schimba conducerea Autoritatii Nationale pentru Cercetarea Stiintifica pe cu totul alte considerente decat cercetarea stiintifica, la Washington DC in SUA, pe 16 mai 2012 s-au pus bazele “Global Research Council” cu participarea a 50 de agentii nationale de cercetare, intre care nu se regaseste nici o organizatie din Romania. Asociatia Ad Astra isi exprima ingrijorarea privind lipsa oricarei informatii publice in Romania cu privire la acest eveniment important pentru trasarea directiilor fundamentale de organizare a evaluarii cercetarii stiintifice la nivel global.

Detalii privind “Global Research Council” pot fi citite in articolele urmatoare:

http://blogs.nature.com/news/2012/05/worlds-science-funders-announce-global-research-council.html

http://news.sciencemag.org/scienceinsider/2012/05/new-global-research-council-take.html

si in articolele citate.

Site-ul oficial al evenimentului poate fi consultat la:
http://www.globalresearchcouncil.org/

Acest consiliu global pe probleme de cercetare stiintifica isi propune promovarea unor standarde globale privind calitatea si integritatea in evaluarea cercetarii stiintifice. Cele sase principii de baza enumerate: (i) competenta, (ii) transparenta, (iii) impartialitate, (iv) corectitudine, (v) confidentialitate, si (vi) integritate
(http://www.nsf.gov/news/newsmedia/globalsummit/gs_principles.pdf) ar trebui sa; fie principiile de baza ale oricarei strategii nationale pentru cercetare stiintifica, incluzind aici si strategia Romaniei.

Sub patronajul Fundatiei Nationale pentru Stiinta din SUA, consiliul a fost inaugurat in prezenta unor agentii nationale pentru cercetare atat din tari in care cercetarea are un nivel ridicat de calitate (SUA, state din Europa de Vest, Japonia s.a.m.d.) dar si din tari in care cercetarea are un nivel mai scazut de calitate (Egipt, Indonezia, Malaezia, Mexic, Thailanda, Vietnam, s.a.m.d.), semn ca cele din urma sunt pregatite sa adopte standardele care guverneaza cercetarea stiintifica in tarile dezvoltate. De remarcat este si participarea Ungariei sau Cehiei, tari din Europa de Est care au facut progrese incontestabile in ridicarea nivelului cercetarii stiintifice in ultimii ani si care ar putea fi modele pentru Romania. Asociatia Ad Astra considera ca participarea Romaniei la acest eveniment ar fi fost semnalul ca si tara noastra este angajata ireversibil in implementarea acestor standarde in cercetarea stiintifica la nivel national.

Prin urmare, solicitam MECTS informatiile legate de eveniment care i-au fost disponiblile, o explicatie pentru neparticipare si masurile preconizate in vederea participarii Romaniei la viitoarele deliberari.

Asociatia Ad Astra

12 iunie 2012