Inscriere cercetatori

Site nou !

Daca nu va puteti recupera parola (sau aveti alte probleme), scrieti-ne la pagina de contact. Situl vechi se gaseste la adresa old.ad-astra.ro

Poziţia asociaţiei Ad Astra privind criza plagiatelor

Poziţia asociaţiei Ad Astra privind criza plagiatelor

Rezumat

Revista Nature a publicat recent acuzaţii de plagiat, solid documentate, la adresa d-lui Victor Ponta. Acuzaţiile se rasfrâng asupra întregului sistem universitar românesc. Dincolo de aspectele penale, administrative sau civile, plagiatul este în primul rând o ruşine. Demnităţile publice şi posesia de titluri universitare sunt exemple de poziţii de onoare. Prima datorie faţă de societate a demnitarului aflat într-o situaţie dezonorantă, chiar dacă nedovedită tehnic dincolo de orice dubiu, este să abandoneze această poziţie, pentru a evita ca dezonoarea să se transfere celor pe care îi reprezintă. Obligaţia morală a Universităţii este să constituie prompt o comisie care să retragă titlul acordat şi să anunţe acest lucru în mod public. Retragerea din spaţiul public a plagiatorului, precum şi delimitarea instituţiei în raport cu acesta sunt elemente esenţiale pentru limitarea acestui prejudiciu. Asociaţia Ad Astra cere demisia imediată a d-lui Ponta din funcţia de prim ministru şi din toate funcţiile publice deţinute. Intârzierea demisiei d-lui Victor Ponta înrăutăţeşte situaţia României, oră de oră şi zi de zi. De asemenea, dacă nu se iau măsuri eficiente de prevenire a unor astfel de evenimente în viitor, repetarea unor catastrofe similare este inevitabilă.

Introducere

Revista Nature a publicat recent o acuzaţie de plagiat, solid documentată, la adresa d-lui Victor Ponta, vizând teza sa de doctorat susţinută în 2003 la Universitatea din Bucureşti. Acest articol pune sub semnul întrebării, în mod implicit, şi standardele academice pe care le are instituţia care a acordat acest titlu de doctor. Universitatea din Bucureşti este una dintre instituţiile de elită ale României, iar această acuzaţie se răsfrânge automat asupra întregului sistem universitar românesc, ceea ce conduce la consecinţe extrem de grave. Acest caz nu este unul izolat: au apărut recent şi alte acuzaţii, la fel de bine documentate, atât în presa românească cât şi în cea străină, la adresa mai multor politicieni proeminenţi din diverse partide.

Îngrijorător este faptul că multe dintre reacţiile apărute în presa românească (şi în primul rând reacţiile celor implicaţi direct) indică o discrepanţă frapantă în raport cu normele acceptate ale mediilor academice şi politice internaţionale. Simptomatic, în acest sens, ni se pare a fi răspunsul, cel putin pripit, oferit de oficiul de presă al Guvernului faţă de acuzaţiile apărute în revista Nature: pe lângă greşeli de limbă şi erori factuale, acest răspuns denotă o profundă desconsiderare a onorabilităţii ce caracterizează cititorii acestei prestigioase reviste, precum şi o impardonabilă ignorare a aspectelor tehnice legate de calitatea de autor în lumea academică. Din păcate, aceaste discrepanţe în abordarea standardelor universitare, precum şi tendinţa de a răstălmăci sensul principiilor de corectitudine academică, vor conduce nu doar la decredibilizarea cercetătorilor români pe plan mondial, dar şi la o prăbuşire catastrofală a prestigiului României.

În acest context, comunitatea ştiinţifică românească are datoria de a pune în lumină, în mod ferm şi neechivoc, sensul nealterat al acestor norme de corectitudine academică. Nu ne referim doar la cazul d-lui Ponta, ci şi la celelalte cazuri similare care mai pot apărea, atât în ceea ce priveşte politicienii din toate partidele, cât şi alte persoane publice.

1. Despre onoare şi despre ruşine

1.1 Plagiat = Ruşine

Dincolo de aspectele penale, administrative sau civile, plagiatul este în primul rând o ruşine. A plagia înseamnă a emite în chip mincinos pretenţia de a fi autor, prezentând ca fiind proprii ideile şi formulările altcuiva. Plagiatorul pretinde în mod ilegitim o autoritate academică şi beneficiază, în mod direct sau indirect, financiar sau nu, de pe urma acestei autorităţi. Plagiatul indică lene, necinste, incompetenţă şi arivism; uneori poate fi involuntar, alteori poate avea alte substraturi şi motivaţii decât cele expuse mai sus, dar întotdeauna este cel puţin jenant. Într-o societate clădită pe bună credinţă, cum este în general comunitatea academică internaţională, această pretenţie mincinoasă descalifică persoana în cauză şi o umple de ruşine.

Cel surprins în această ipostază are totuşi la îndemână o serie de gesturi care fac cu putinţă limitarea prejudiciilor (de imagine şi nu numai): în primul rând, ar trebui să îşi exprime imediat regretul pentru această faptă şi să prezinte scuze celor afectaţi; apoi, să retracteze publicaţiile în cauză şi să renunţe la titlurile şi beneficiile (onorifice sau nu) obţinute în urma acestora; în fine, să ofere compensaţii celor prejudiciaţi. Cu cât mai devreme sunt făcute aceste gesturi reparatorii, cu atât limitarea prejudiciilor este mai eficientă. Dacă cel ce a plagiat se ascunde temporar în spatele unor detalii tehnice de procedură, el sfârşeşte prin a spori propria dezonoare.

1.2 Plagiat = Dezonoare

În orice societate, demnităţile publice şi posesia de titluri universitare sunt poziţii de onoare. Societatea care menţine în aceste poziţii persoane suspectate de fapte ruşinoase, şi mai ales pe cele care persistă în ruşine, se dezonorează. Prima datorie faţă de societate a demnitarului aflat într-o situatie dezonorantă, chiar dacă aceasta e nedovedită tehnic dincolo de orice dubiu, este să abandoneze imediat poziţia sa publică de demnitar, pentru a evita ca dezonoarea proprie să se transfere asupra celor pe care el îi reprezintă. (Remarcăm cu această ocazie gestul relativ prompt al d-lui Mang de a-şi da demisia după ce au apărut în presă acuzaţii de plagiat.) Dacă cel dezonorat nu se retrage din proprie iniţiativă, obligaţia morală a celorlalţi reprezentanţi ai societăţii este să se delimiteze în mod net şi imediat de respectiva persoană. De exemplu, dacă în joc este un titlu de doctor, obligaţia morală a Universităţii este să retragă titlul acordat şi să anunţe acest lucru în mod public.

1.3 Dezonoarea reprezentantului produce prejudicii societăţii pe care el o reprezintă

Dezonorarea societăţii ca întreg antrenează în mod automat dezonorarea fiecărui membru în parte al acesteia. Cei a căror profesie se construieste pe autoritate şi credibilitate (cum sunt politicienii, juriştii, medicii, inginerii, etc.) suferă, prin dezonorare, inclusiv prejudicii materiale. Valoarea unei diplome de doctor, cea care conferă posesorului posibilitatea de a fi mai bine plătit pentru expertiza şi autoritatea sa, se reduce sau se pierde atunci când există posibilitatea ca o astfel de diplomă să se obţină doar copiind un text. Iar cei care au investit, în mod onest, un efort susţinut şi ani întregi din viaţă pentru a realiza o teză onorabilă, se găsesc prejudiciaţi printr-o astfel de asociere. Prin urmare, retragerea din spaţiul public a plagiatorului, precum şi delimitarea instituţiei în raport cu cel dezonorat sunt elemente esenţiale pentru limitarea acestui prejudiciu. Inacţiunea în această privinţă este o vinovăţie.

2. Despre sistemul revistelor academice în general şi Nature în special

Principalul scop al unei reviste academice este asigurarea unui flux de articole clare, originale, dar în primul rând veridice. Veridicitatea se obţine în urma unui proces laborios, prin verificare şi reverificare, confruntare cu rezultate, dovezi şi argumente ale comunităţii ştiinţifice. Unele reviste reuşesc mai bine să obţină această veridicitate, altele mai greu. Revista Nature şi-a construit o credibilitate deosebită în această privinţă în cei peste 140 de ani de existenţă. Nu rezultă automat că tot ce se publică în aceste reviste este adevărat în întregime, în toate sensurile şi implicaţiile. Dar imediat ce se descoperă vreo eroare, orice eroare, aceasta este corectată. Astfel de erori, chiar şi cele mai subtile, sunt căutate şi semnalate continuu de comunitatea ştiinţifică. Calitatea textelor din revistă este asimilată cu însăşi calitatea ştiinţifică a comunităţii şi a fiecărui membru în parte.

Este însă de neconceput ca cineva să publice un articol în Nature, şi încă unul cu implicaţii de o asemenea gravitate, fără să fie o persoană care şi-a clădit deja un prestigiu neştirbit, îndelung verificat, şi fără să ofere garanţii indiscutabile privind soliditatea documentării acestui articol. Publicaţiile de talia revistei Nature se bucură în consecinţă de o credibilitate deosebită, iar afirmaţiile facute la acest nivel sunt considerate, în primă instanţă, adevărate, imediat ce sunt formulate. Efectul măsurabil al acestui fapt este că, în doar câteva ore, ştirile din revista Nature sunt preluate în întreaga lume şi considerate implacabile ca veridicitate. Această autoritate se întinde nu doar în spaţiu, ci şi în timp: această revistă venerabilă este citită cu maxim respect astăzi şi la fel va fi şi peste zeci de ani. Trebuie de asemenea subliniat că ştirile privind plagiatele d-lor Mang şi Ponta fac parte din preocupări mai ample ale revistei Nature, care au vizat şi plagiatele ministrului german al apărării şi preşedintelui Ungariei, de exemplu. Aceste preocupări, care se dezvoltă continuu, analizează modul în care sunt construite carierele persoanelor publice la nivel european.

3. Ce se poate întâmpla în continuare

Următoarele scenarii sunt posibile în viitor:

1. Scenariul cel mai firesc şi onorabil este similar cu cel care s-a derulat în Germania şi în Ungaria în cazurile amintite: d-l Victor Ponta, dacă ştie că nu este autorul unei părţi substanţiale a tezei sale doctorat, îşi dă demisia din toate funcţiile publice deţinute, îşi retrage teza şi renunţă voluntar la titluri şi la alte beneficii ce decurg din titlul de doctor. Se înţelege că un astfel de act este dificil şi ar genera, poate, şi o criză politică nedorită în condiţiile actuale. Însă această demisie ar demonstra curaj şi o anumită demnitate, mai ales dacă ar fi depusă imediat. Oricum, credem că ea este inevitabilă. În acelasi scenariu, Universitatea din Bucureşti se delimitează cât mai repede posibil de aceste fapte, pentru a evita compromiterea instituţiei, membrilor şi absolvenţilor ei.

Pentru a preveni astfel de castrofe în viitor, considerăm că este absolut necesar pentru orice ocupant al unei funcţii de demnitate, sau candidat la o astfel de funcţie, să identifice din timp propriile lucrări publicate în condiţii incorecte, prin plagiat sau alte forme de fals, şi să le retracteze cât mai repede. Este, iarăşi, un gest dificil, dar este răul cel mai mic. Considerăm că instituţiile, inclusiv partidele şi mai ales universităţile, trebuie neapărat să insiste asupra acestei clarificări şi să o asiste pe cât posibil, mai ales că tehnologia ce ajută la detectarea plagiatelor, cel puţin a celor grosolane, progresează foarte rapid şi este deja foarte performantă. În lipsa unor astfel de acţiuni, prejudiciul pe care îl generează plagiatul asupra propriei persoane, asupra celor apropiaţi, a societătilor (partide, instituţii) pe care le reprezintă va fi grav şi de neiertat.

2. Al doilea scenariu: dacă acuzaţiile de plagiat sunt neîntemeiate, ele pot fi contestate în mod argumentat, cu dovezi aplicate şi raţionale. În cazul (improbabil) că pot fi oferite dovezi în acest sens, trebuie cerută (chiar în justiţie) retragerea articolelor incriminante (chiar cele din revista Nature) de către cei afectaţi (persoane, universitatea care a acordat titlurile, etc.). Însă contestarea neîntemeiată, printr-o perdea de afirmaţii fără legătură cu fondul problemei, nu ar face decât să-i ridiculizeze şi mai mult pe cei în cauză şi pe cei pe care-i reprezintă.

3. Al treilea scenariu: nu se întâmplă nimic. Din păcate nu putem exclude a priori această eventualitate, în special în lumina exemplului recent dat de d-l Adrian Severin. În acest caz, tot ce este român şi românesc, în primul rând sistemul academic românesc ca sursă ultimă de autoritate, dar şi structurile care se bazează pe autoritate, se vor expune unei ridiculizări şi marginalizări progresive. Până la urmă, se va ajunge tot la demisie, dar prejudiciul va fi mult mai profund. Am observat o reţinere a Opoziţiei de a solicita demisia promptă a d-lui Ponta, posibil şi datorita aşteptarii, corectă tehnic, că prin întarzierea demisiei se va compromite şi mai rau. Dar aceasta întarziere duce la compromiterea nu doar a dumnealui, ci şi a statului român, a românilor, a sistemului academic românesc, a partidului din care face parte şi a partidelor de opoziţie care nu işi fac datoria de a sancţiona prompt neregulile din cadrul Guvernului.

În încheiere, reluăm observaţia că România, românii şi instituţiile româneşti, în primul rând cele academice, se află în plină catastrofă de credibilitate, catastrofă ce se adânceşte rapid. Asociaţia Ad Astra cere demisia imediată a d-lui Ponta din funcţia de prim ministru şi din toate funcţiile publice deţinute. Intârzierea demisiei d-lui Victor Ponta înrăutăţeşte situaţia României, oră de oră şi zi de zi. De asemenea, dacă nu se iau măsuri eficiente de prevenire a unor astfel de evenimente în viitor, repetarea unor catastrofe similare este inevitabilă.

http://docs.ad-astra.ro/Comunicat_Ad_Astra_criza_plagiate_23062012.pdf