S-a desfăşurat recent o rundă de concursuri pentru ocuparea a peste 2000 de posturi în universităţi, la nivel naţional. Concursurile s-au organizat într-o maniera mai transparentă decât în trecut, toate datele fiind în principiu accesibile public pe site-ul jobs.edu.ro. Din păcate, în practică, o parte dintre date au lipsit.
În peste 90% dintre cazurile afişate, pentru fiecare post a fost înscris câte un singur candidat iar în peste 85% dintre cazuri candidatul provenea din aceeaşi universitate, foarte frecvent fiind vorba de aceeaşi instituţie în care a studiat şi a parcurs toate etapele profesionale anterioare. Prezenţa candidaţilor proveniţi din străinătate sau măcar cu unele studii în străinătate a fost o raritate.
Mai puţin de un sfert dintre posturi, cca 500, au fost pentru asistenţi, celelalte trei sferturi reprezentând promovări pe post. Ţinând cont că în România sunt 30.000 de cadre universitare şi că la o carieră de 40 de ani aceasta înseamnă 750 de pensionări pe an, pe lângă alte pierderi de personal, rezultă că populaţia universitară este într-un proces de contracţie.
Aceste cifre caracterizează lipsa de atractivitate a posturilor din învăţământul superior românesc. În ultimul deceniu s-a constatat exodul tinerilor valoroşi în străinătate pentru studii universitare, fapt ilustrat de popularitatea târgurilor de universităţi străine. Ţinând cont de poziţia foarte modestă a universităţilor româneşti în clasamentele mondiale şi de competiţia acerbă de pe piaţa globalizata a muncii, interesul legitim al tinerilor de a studia în străinătate nu este surprinzător.
Conform raportului Băncii Mondiale privind Sistemul Naţional de Cercetare , peste 15000 de cercetători români lucrează în alte ţări. Dintre aceştia, între 2007 si 2009 au revenit în România doar 40. Conform aceluiaşi raport, numărul cercetătorilor din România scade cu 3.5% pe an, rată ceva mai mare decât rata de pensionare. Ceea ce este surprinzător este că pentru zecile de mii de tineri români care au studiat la universităţi din străinătate, cât şi pentru cei peste 15000 de cercetători, cvasitotalitatea posturilor din învăţământul superior românesc, inclusiv cele la nivel de profesor universitar, nu par să prezinte niciun fel de interes, întrucât nici macar nu încearcă să participe la aceste concursuri.
Situaţia poate fi explicată printr-o lipsă de atractivitate a posturilor din învăţământul superior românesc, datorită slabei salarizări pe care o are un cadru didactic universitar, dar şi datorită birocraţiei inerente pe care o implică sistemul universitar actual. Pe de altă parte, este posibil ca lipsa unui număr ridicat de candidaţi pe un post să se explice şi prin faptul că aceste concursuri sunt necreditate ele însele ca adevărate concursuri, în speţă prin acceptarea resemnată a faptului că, în imensa lor majoritate, sunt fie promovări deghizate, fie posturi scoase pentru o persoană anumită, ceea ce face inutilă orice altă candidatură.
Ansamblul acestor date indică un fenomen pe care-l considerăm deosebit de îngrijorător: agravarea decuplării sistemului academic românesc de fluxurile globale de personal. Universităţile din străinătate reuşesc să atragă cercetătorii din România, universităţile noastre nu reuşesc sa atragă aproape nici un român înapoi şi cu atât mai puţin cercetători straini. Mai mult, o mare parte dintre elevii buni si foarte buni preferă universităţile din străinătate în defavoarea celor din ţară. Lipsa de atractivitate a universităţilor româneşti pentru studenţii de elită este probabil cauzată de divergenţa culturală între universităţile de vârf, cercetătorii din străinătate şi studenţii orientaţi, ambiţioşi şi bine pregătiţi, pe de o parte, şi comunitatea academică locală, conservatoare, pe de alta parte.
Principala resursă naţională pentru recuperarea decalajelor faţă de ţările dezvoltate şi, mai nou, a celor care se creează între ţările emergente şi România, este resursa umană. Fără un flux suficient de specialişti de elită în economie, singura sursă de profitabilitate, deci de atragere a investiţiilor, rămân salariile mici şi acceptarea unor condiţii dificile de muncă. Chiar şi acolo, concurenţa ţărilor emergente se simte tot mai mult, ceea ce intensifică presiunea pentru scăderea salariilor în economie şi administraţie.
Asigurarea acestui flux reprezintă misiunea principală a sistemului universitar. Din acest motiv, sistemele academice ale diverselor ţări se află într-o acută competiţie globală pentru atragerea cadrelor talentate, creative şi bine pregătite în cele mai noi şi promiţătoare discipline, în special a tinerilor. Dupa cum am constatat mai sus, sistemul romanesc este practic absent din această competiţie, din motive pe care le bănuim dar care nu sunt documentate în studii adecvate, accesibile publicului.
Continuarea acestei tendinţe nu poate duce decât la plafonarea creşterii economice, la agravarea incapacităţii administrative şi la aprofundarea decalajelor fata de ţările avansate şi emergente, fenomen deja bine caracterizat în literatură.
Modificările legislative din ultimele luni contribuie la tendinţa negativă, eliminând prevederi introduse în anul 2011 care promovau meritele profesionale cu relevanţă internaţională drept criteriu principal pentru accesul la posturi universitare precum şi multe alte mecanisme menite să încurajeze atragerea de personal academic de elită. Aceste reforme ar trebui, dimpotrivă, continuate, în spiritul Pactului Naţional pentru Educaţie, indiferent de partidul aflat la guvernare. Altminteri ne ramâne doar să acceptăm că devenim o ţară cu dificultăţi tot mai mari în a-şi afirma suveranitatea în diverse domenii, cu o administraţie înapoiată, cu firme care nu pot să se dezvolte pe plan internaţional şi care, în majoritate, nu pot angaja decât mână de lucru ieftină-o ţară cu salariaţi cu salarii mici şi cu pensionari cu pensii şi mai mici, riscând decuplarea progresivă de Europa.

http://docs.ad-astra.ro/concursuri_2013.pdf