Inscriere cercetatori

Site nou !

Daca nu va puteti recupera parola (sau aveti alte probleme), scrieti-ne la pagina de contact. Situl vechi se gaseste la adresa old.ad-astra.ro

Facebook

Despre ISI cu Profesor Zoe Petre (Universitatea din Bucuresti)

Doamna Zoe Petre catre Ad Astra:

Imi pare bine sa constat ca vointa de a incetateni o exigenta sporita in mediile academice si universitare continua sa creasca. Sper ca nu veti citi cele ce urmeaza ca pe o pledoarie contra acestei exigente, ci doar ca pe o seama de sugestii care sa evite o ingustare excesiva a teritoriilor unde aceasta exigenta se manifesta. In genere in domeniul stiintelor umaniste, si cu deosebire in studiile clasice, criteriile ISI nu sint indeajuns de operante, deoarece limiteaza periodicele inregistrate exclusiv la cele de limba engleza. Mari reviste stiintifice europene, de prestigiu incontestabil, lipsesc din aceasta cauza din baza de date a institutului; or, incercarea de a aplica in toate disciplinele aceleasi criterii risca sa fie compromisa in acest mod. Rezultatul vizibil pentru mine este ca se inregistreaza lucrari destul de modeste doar pentru ca sint publicate in engleza.

Un al doilea argument se refera la faptul ca exista domenii importante pentru cultura romana – limba si literatura romana, istoria romanilor, etc – care intereseaza 1-2 specialisti straini, dar pot fi importante (daca sint bune) pentru dezvoltarea cunoasterii in Romania: pe acestea cum le clasificam? In opinia mea, clasificarea ISI in stiintele umaniste e procusteana, ar trebui sa fie nuantata si adaptata, recenziile critice sa fie reluate in reviste (care aproape ca nu le mai publica), si comunitatea academica sa-si asume cu mai multa indrazneala un discernamint mai putin dependent de opinia documentaristilor americani.

Cu toata simpatia si consideratia,
Zoe Petre, profesor de istorie antica, Universitatea din Bucuresti.

Liviu Giosan catre Doamna Zoe Petre:

Va raspund mesajului trimis catre Ad Astra in nume personal. Veti primi un raspuns si din partea Colegiului Director in curand.

In primul rand vreau sa va marturisesc ca imi pare bine sa am ocazia sa va cunosc. In perioada de studentie, avand prieteni care erau studenti la Istorie, auzeam despre care cursuri merita sa le audiezi acolo si care nu. Doua nume mi-au ramas in minte: Zoe Petre si Lucian Boia. Prima data cand am prezentat public idea de forma o asociatie cu numele Ad Astra a fost la Cotroceni cu ocazia unei intalniri organizate pentru studentii/cercetatorii romani care studiau/activau in strainatate la care Presedentia Constantinescu a pus umarul la organizare. Am dorit sa va intalnesc atunci, dar programul presant atat al dumneavostra, cat si al meu, a facut sa nu putem sta de vorba. Deasemenea va urmaresc constant editorialele din Ziua unde ati discutat la timpul lor si despre masurile Miclea. Deci, sunt incantat sa va cunosc si sper ca discutia cu Ad Astra sa fie constructiva si sa duca la lucruri concrete si pozitive.

La inceputul discutiei (care sper sa continue), as dori sa cadem de acord asupra unor principii (ceea ce voi descrie in continuare este simplificat; exceptii exista, iar nuante de asemenea).

Cercetarea stiintifica fie ea in stiintele naturale, fie in cele umaniste, fie de alt fel este necesara la nivel fundamental pentru a obtine cunoastere. Noile cunostinte sunt inutile daca nu sunt comunicate si ulterior folosite pentru a duce la un nivel mai aprofundat de cunoastere (asta daca sunt apreciate de catre comunitatea de cercetatori ca fiind utile la momentul publicarii sau peste ani daca cercetarea respectiva este ignorata din motive de circumstanta). Comunicarea unei cercetari se face la diferite niveluri, dar forma ultima si durabila este publicarea. Validarea initiala unui studiu stiintific este facuta de comunitatea stiintifica prin „peer review” – iar rolul acestuia este de elimina dintre studiile care candideaza spre publicare pe cele care au erori sau de a ajuta studiile unde erorile pot fi corectate sau de a furniza sugestii de imbunatatire.

Sistemul peer review este urmarit statistic de catre ISI in marea lui parte. Este adevarat ca unele domenii si publicatii nu sunt cuprinse in acest sistem de clasificare. Ca sa dau exemple din domeniul meu (geologie) – nu sunt cuprinse unele din publicatiile Geological Society of America, Asociatia Americana pentru Geologie de Petrol, Programul International pentru Foraj Stiintific a Oceanelor (sunt considerate carti cand de fapt ele sunt reviste cu coperta tare 🙂 – toate aceste publicatii sunt insa majore in domeniul meu, iar impactul lor stiintific la fel de mare ca acelor cuprinse in ISI. Dar la un nivel de baza, sistemul ISI reprezinta ce este mai bun la nivel international pentru a aprecia productivitatea stiintifica cu impact.

Desi o tara precum Romania, care a fost izolata de comunitatea stiintifica intr-un mod mai brutal decat alte tari (o exceptie de mentionat este China in timpul „Revolutiei Culturale”, exemplu educativ si prin evolutia ulterioara a Chinei in domeniul cercetarii), evaluarea cercetatorilor si a productiei lor stiintifice care are relevanta intarzie (iar aceasta relevanta trebuie socotita la nivel international, caci nu exista stiinta parohiala, ci doar stiinta). Daca Cehia a facut-o in cativa ani de la Revolutia de Catifea, la noi aceasta problema a fost pusa mai putin (si in surdina) de catre cei ce ar fi trebuit sa o faca (universitati, institute, sindicate, academie, guverne de toate coloraturile), si mai mult de o mana de oameni si organizatii civice. In cadrul asociatiei noastre, studiile legate de productivitatea stiintifica, starea cercetarii si invatamantului, mersul reformei, au fost facute in timpul nostru liber (despre care nu trebuie sa subliniez ca este inexistent, daca iti faci meseria bine, fie in Romania, fie peste hotare). De-abia recent Ad Astra a primit suport printr-un program PHARE dedicat acestui tip de cercetare. Aceste studii ar fi trebuit facute demult si independent de catre institutiile de mai sus, daca unul din obiectivele lor este si reformarea lor si cresterea performantelor (ba chiar as spune validarea insasi a ratiunii lor de a exista). Studiile noastre sunt oferite tuturor care sunt interesati in regim deschis si pot fi accesate pe internet. Ele pot fi folosite, imbunatatite, etc. Pe o nota de umor, va semnalez comentariul rectorului Ecaterina Andronescu de la UPB (se pare si presedinta asociatiei sau consiliului rectorilor din tara si fost ministru !!!!) la publicarea clasificarii universitatilor din Romania facuta de asociatia noastra pe baza publicatiilor ISI: :”Nu sunt de acord cu locul patru. Va spun si de ce: Ad Astra nu avea cum sa cunoasca numarul total al articolelor publicate de profesorii nostri in 2005, de vreme ce nici noi, universitatea, nu am terminat inca inventarierea”. Accesul la baza de date ISI a fost insa posibil (si cred ca inca este posibil) oricarui cercetator inclusiv celor ce conduc UPB la sediul CNCSIS si chiar access liber pentru cateva perioade de timp(a se nota ca seful CNCSIS chiar activeaza in UPB).

Invatamantul academic are ca rol sa invete pe cei care ajung la acel nivel (pentru a fi educati) sa-si faca profesia, adica sa produca cunoastere (ma refer la nivelele de MA, MSc si doctorat, desi exista aceasta componenta si la nivelul de licenta). Din acest motiv evaluarea cercetarii facute de cadrele didactice universitare este la fel de justificata ca si cea a cercetatorilor din institute si trebuie sa fie un criteriu esential in promovare. Cu cateva exceptii la care ma voi referi mai jos, aceasta evaluare trebuie facuta la un nivel acceptat pe plan international pentru ca suntem din nou integrati in aceasta comunitate, ba mai mult dorim sa ne integram si mai tare. Ba mai mult, date fiind performantele per total ale cercetarii din Romania, situatii extraordinare, cer masuri extraordinare. Pana la aparitia unui sistem atoatecuprinzator, sistemul ISI este cel mai bun pentru a efectua o evaluare si este folosit explicit si implicit in multe din sistemele de cercetare nationale normale. Propunerile fostului ministru Miclea cuprindeau cerinte minimale de acest gen pe care noi la Ad Astra le-am gasit prea relaxate, dar erau un prim pas. Asta la 16 ani dupa caderea regimului comunist, dar mai bine mai tarziu decat niciodata! Mai mult, este neaparat necesar ca aceste masuri sa fie retroactive – nu se poate cere la promovare ceva, iar cei care evalueaza candidatii sa fie „potentiali incompetenti” relativ la aceleasi criterii de evaluare. Apoi daca scopul final este imbunatatirea sistemului, nu se poate face asta cand jumatate sau mai mult din sistem ramane in regim de „potentiala incompetenta”. Spun potential pentru ca nu pot fi evaluati ca atare. Bineinteles aceasta evaluare trebuie sa se faca tinand cont de faptul ca acesti oameni au fost productivi sub regim opresiv in parte, dar totusi au trecut 16 ani de cand suntem in legatura cu lumea.

Obiectiile la masurile Miclea au venit din partea celor care nu aveau nici un interes sa li se vada lipsa de performante, dar si de la oameni bine intentionati, care fie nu inteles demersul, fie aveau obiectii legitime. Una din obiectii (nelegitime in opinia mea) era ca ar decima sistemul academic. Aici trebuie spuse urmatoarele (nu este o lista exhaustiva): numarul de studenti nu trebuie sa fie atat de mare cat este acum daca rezultatul este = absolventi slab educati de catre profesori incompetenti (iata un exemplu de independenta fata de cerintele europene care cer mai multi studenti fara a tine cont de conditiile locale). Ori acum in multe domenii se produc mai multi absolventi decat poate absorbi piata. Doi, nu toti profesorii universitari trebuie sa predea la un nivel creativ (se pot infiinta colegii care sa predea chestiuni de baza, unde conditiile de promovare sa fie mai „relaxate”; de ce avem nevoie de atatea universitati care nu au nimic cu universitatea decat in nume?). Apoi, numarul cercetatorilor de origine romana in strainatate este imens; este vorba de prima generatie de romani care vor avea un impact major in toate domeniile de cercetare (sunt convins de asta pentru ca am avut norocul sa cunosc pe multi dintre ei si prin Ad Astra). De ce acestia nu sunt invitati sa ocupe pozitii in Romania – macar temporare, daca nu sunt bani (desi chestia cu banii este denaturata intr-un sens – a se vedea mai jos). Multi din acestia au plecat din tara sau nu s-au intors pentru ca nu sunt doriti pentru ca sunt de multe ori prea calificati fata de cei care ar trebui sa le fie superiori ierarhici si care nu au fost promovati pe criterii de valoare. Pe cand studiam la doctorat ma uitam cu jind la colegii mei germani, britanici, dar si brazilieni, chinezi, indieni dintre care multi abia asteptau sa se intoarca acasa sa poata sa se integreze in sistemul national de cercetare care le promitea mai mult decat cel american: sansa de a deschide un laborator, de a avea un grup de cercetare, de a crea o scoala + sansa de a-si creste copii printre ai lor. Acestia nu erau cei care de-abia faceau fata cerintelor academice, ci acei de top. Si ei nu se duceau acolo sa faca bani mai multi, desi nu se intorceau ca sa fie la limita saraciei. Nu este cazul din pacate a studentilor si apoi a cercetatorilor de origine romana, desi sunt exceptii. Eu lucrez in Romania pe proiecte pe care le finantez din surse care nu sunt din Romania. Betele bagate in roate de colegii mei romani cu care nu lucrez direct (chiar si pe cei care ar fi de stimat pentru unele din contributiile lor stiintifice) sunt greu de imaginat si si mai greu de povestit.

Alte obiectii sunt cele ridicate de dumneavoastra sau alti reprezentanti ai stiintelor umaniste. Raspunsul meu este ca aveti doar partial dreptate. Multe din domeniile umaniste sunt reprezentate ISI in mod consistent. Iar reprezentatii din domeniile care nu au publicatii ISI trebuie sa propuna solutii bine documentate pentru reforma domeniilor lor in Romania (e.g., prin exemple din alte sisteme). Iesirile publice pentru apararea stiintelor umaniste vitregite de un sistem ISI, trebuiesc facute nu in detrimentul celorlalte domenii ale stiintei (de altfel marea majoritate a domeniilor nu sunt exceptii daca pot sa spun asa:-), ci mai ales tinandu-se cont ca cei care doresc o astfel de reforma sunt aliati si nu dusmani. O responsabilitate deosebita revine celor care au o voce care se aude mai usor in forul public (si care provin preponderent din randul umanioarelor – e o realitate!): de vedea nuantele care unesc si nu cele care despart, dar si de a denunta impostura fara mila. Cand reprezentatii umanioarelor si studiilor clasice vin cu propuneri de criterii de evaluare, ar trebui sa tina cont, pe langa ce este acceptabil la nivel international (sunt multe tari mici in lume: ce fac ele?) si de observatii de genul celor ce le voi face in continuare. In domeniul istoriei romanilor la care va referiti o sa dau doua exemple personale: de cand sunt peste hotare si consult biblioteci, pentru interesul personal, intotdeauna am cautat studii in reviste de profil cu peer review despre situatia Romaniei in comunism sau post-comunism fara a avea succes decat rareori. Al doilea exemplu: unul din subiectele mele de cercetare este litoralul romanesc care este plin de urme de locuire umana, istorica si pre-istorica. De aceea m-am intersectat la conferinte cu arheologi si istorici – de multe ori am fost in situatia ca sa observ ca in datele prezentate de ei din jurul Marii Negre teritoriul Romaniei era o pata alba (recent am avut o experienta de acest gen despre Neolitic). De cateva ori i-am si intrebat care este explicatia: nu avem date, sunt greu de obtinut, sunt doar in romaneste, e greu de colaborat in Romania. Nu stiu daca situatia este la fel in toate subdomeniile istoriei, sau daca este chiar in totalitate adevarata chiar si in domeniul citat, dar asta indica ca in cateva cazuri interesul pentru istoria romanilor si a teritoriului romanesc exista.

Bineinteles ca o lucrare nu este numaidecat de mare valoare daca este publicata ISI, dar are o validare de calitate cat de cat. Si apoi educa pe cel care trece prin asta despre ce inseamna peer review – in timp revistele romanesti se vor adapta la sistem si de ce nu peste o decada, vom avea reviste competitive pe domeniile pe care vrem sa le impunem pentru ca avem de spus ceva nou si interesant. Cerintele din proiectul Miclea sunt doar primul pas care ar trebui sa dureze cativa ani (poate zece sau mai putin sau mai mult cat sa permita sistemului sa se adapteze) care ar trebui urmat de criterii mai specializate si mai dure. Proiectul Miclea avea neajunsuri – Ad Astra a fost printre primii care au spus asta, dar facea un pas curajos. O greseala a fost ca poate ca nu se gandea la acele domeniile care nu sunt acoperite de ISI care trebuiau negociate si schimbate ca sa fie perfectionate cu insasi comunitatea de umanioare. Masura Hardau prin comparatie este catastrofala.

O alta chestiune de acuta importanta este cea a banilor (salarii, cercetare): este o greseala sa se distribuie banii egalitarist cum se intampla acum. Chiar si putini cum sunt ei trebuie sa incurajeze performanta. Pentru a distribui bani trebuie sa stii cine ii va folosi cum trebuie si cine nu. Ai rezultate – ai bani. Pana nu se face o evaluare, acest lucru simplu nu este posibil. Aceasta este o „mantra” pe care o repet cui vrea sa o auda de prin 2000 incoace.

Sunt sigur ca o sa luati comentariile mele intr-un sens constructiv. Deasemenea sunt sigur ca nu v-am spus lucruri pe care nu le stiti si cu care sunteti in mare parte de acord. Pentru a invata ceva din asta sper sa aflu si unde aveti alta parere si de ce. Sper ca sa nu fiti alungata de la esenta comentariilor mele de numarul de paranteze (de care stiu ca abuzez), de lipsa unei punctuatii si ortografii perfecte (de care incep sa uit dupa 13 ani departe de tara), si de directetea mea in aprecieri (in US s-ar caracteriza prin notiunea de „no non-sense”, care s-ar traduce in Bucovina unde am copilarit prin „dintr-o bucata” 🙂 Acest mesaj a iesit atat de lung, incat nu ma recunosc.

Trimit acest mesaj si colegilor mei de la Ad Astra pentru ca si ei sunt direct interesati in chestiunile discutate.

Asigurandu-va de consideratia mea,
Liviu Giosan

P.S. In legatura cu remarca de la sfarsitul mesajului dumneavoastra in legatura cu documentaristii americani, nu o inteleg – sistemul ISI este folosit chiar mai mult in Europa la nivel institutional si individual decat in US, alte exemple sunt tarile fost comuniste intrate in comunitatea europeana, China si India care vin puternic din urma, si mai toate tarile normale.

Doamna Zoe Petre catre Liviu Giosan:

Va multumesc pentru raspunsul atit de atent la argumentele pe care vi le-am prezentat, si incerc sa continui o discutie animata si de principiile, si de obiectivele pe care le enuntati – si cu care ma aflu intr-un acord desavirsit. Ingrijorarea mea se refera la trei puncte – doua specifice domeniului umanist si unul general. Il enunt mai intii pe acesta: e evident ca referirea la ISI e utila, dar nu ma pot impiedica sa consider ca ea poate servi drept alibi unei absente – dramatice acum, chiar mai mult decit inainte de 1989 – de atitudine critica asumata cu indrazneala si obiectivitate de insasi comunitatea stiintifica romaneasca. Un studiu poate fi a. bun si inregistrat de ISI; b. bun si neinregistrat de ISI; c. mediocru, redundant sau de-a dreptul prost – si atunci nu mai conteaza daca e inregistrat sau nu. Referirea la ISI nu este decit unul din instrumentele necesare in stiintele dure, posibile in cele soft. Esentiala este dezvoltarea capacitatii critice a comunitatii stiintifice. Referirea mea la documentaristii americani viza tocmai aspectul precumpanitor descriptiv al alcatuirii inventarelor lor, care risca sa devina un surogat universal de spirit critic asumat si responsabil.

Din punctul de vedere al stiintelor umaniste, prima mea obiectie porneste de la faptul ca ISI nu inregistreaza publicatii europene esentiale, de la revista Annales. Economies, Societes, Civilisations care a revolutionat cercetarea istorica in ultimii 50 de ani la mai putin spectaculoasa Revue des Etudes Grecques, venerabila institutie de validare a studiilor clasice de expresie franceza. Ma limitez la aceste doua exemple, dar as putea continua – am verificat atent lista periodicelor recenzate – cu periodice italienesti sau germane de mare valoare si severitate. Dupa ISI, nu exista in stiintele istorice nici Jacques le Goff, nici J.-P. Vernant, nici o multime de alt savant de mare importanta. Or, asta ne obliga pe noi, profesorii din domeniu, ca, in loc sa ne luptam cu toate fortele contra impostorilor, sa ne luptam aiurea cu criteriile de promovare – nu pentru noi insine, noi ne apropiem grabit de pensie, ci pentru cei pe care i-am format, si care, excelenti dealtfel, risca sa moara asistenti sau lectori pe degeaba.

Celalalt argument: nici o bibilografie internationala nu poate recenza productia de carte/studii in romaneste. Si totusi, publicul romanesc are nevoie adesea si de asemenea carti – de la „Banalitatea raului” a lui Marius Oprea, despre functionarea Securitatii – asta si ca sa va raspund la tema „unde sint studiile despre perioada comunista?” – la – fara falsa modestie – propria mea carte, „Practica nemuriri”i, care se lupta cu falsurile istoriografice curente in privinta getilor, a religiei si in genere a exceptionalitatii istoriei noastre mitologiizate de 150 de ani fara ragaz. Din propria mea experienta, va pot spune ca – dupa ce am publicat pe teme de istorie greaca oriunde am vrut in lume, nu am complexe – cind m-am ocupat de geti, s-a facut liniste.

Va mai explic un mecanism care nu poate fi ignorat: cu sacrificii si batalii epice, profesorii nostri au izbutit inca din 1956 sa publice doua excelente reviste in limbi straine, una de arheologie (Dacia), alta de” Studii Clasice” (asa se si cheama). Ne-am ruinat doua generatii consecutive pentru ca aceste reviste sa existe in orice mare biblioteca de profil. Ambele au supravietiuit pina azi, dar, daca le solicitati vreunei mari biblioteci, va trebui sa asteptati cam o saptamina, fiindca sint depozitate de regula out of town. Publicatii despre cetatile pontice sau despre neoliticul in Dobrogea exista, exista si in limbi straine, unele sint excelente, altele – slabute. Dar, daca printre colegii europeni ele mai au ceva trecere, nu pot spune acelasi lucru despre cei de peste ocean.

Nu vreau sa credeti ca imi asum frustrarile scolii romanesti de studii clasice. As vrea doar sa acceptati ca in acest domeniu trebuie elaborate alte criterii, cel putin la fel de severe, dar pe alte baze. Si ca printre aceste criterii trebuie sa figureze, alaturi de ISI si de alte baze de date, mai specializate (am o lista pentru antichitate, se poate face repede o alta pentru istoria medievala si moderna), si o evaluare critica atenta a productiei in limba romana, cu aceleasi stricte criterii cantitative si calitative pe care, pe buna dreptate, le doriti.
Un ultim pasaj: dl. Miclea a avut perfecta dreptate sa vrea sa impuna criterii consistente pentru promovari. A gresit insa prin exagerare, ceea ce a dat apa la moara celor care nu doresc niciun criteriu. De exemplu, lasind la o parte ISI, a incercat sa prescrie conducerea unui grant international pentru concursurile de profesor, fara sa se intrebe citi conferentiari de valoare din Romania au sansa reala de a fi desemnati nu participanti, ci directori de grant. Ma tem ca nici in UE nu se gasesc destui. Or, comunitatea academica de baza a tradus imediat acest exces in cu totul alti termeni: MEC nu ma vrea avansari deloc. Am trait 15 ani intr-o asemenea realitate, reflexele revin imediat.

Pe scurt – exista riscul ca impactul acestor exigente maximaliste sa fie anulat de citeva amanunte. Aud, de altfel, ca dl. Hardau planuieste sa preia la minister TOATE concursurile de conferentiar si profesor: adio criterii! Dupa ce i-au recunoscut lui Vadim – pentru 600 pagini de prostii – titlul de doctor, se pregatesc sa-l faca si profesor.

Cu deosebita simpatie si consideratie, Zoe Petre

Liviu Giosan catre Doamna Zoe Petre:

Va multumesc pentru raspunsul dumneavoastra si pentru acordul asupra principiilor care ar trebui sa anime o reforma a cercetarii si invatamantului superior in Romania. O sa incerc sa raspund din nou in nume personal la cele trei puncte ridicate de dumneavoastra legat de utilizarea unui sistem de peer-review (in speta ISI recomandat de Ad Astra si alte organizatii, precum si alte personalitati din Romania) si o sa includ si idei ridicate de colegii mei de la Ad Astra in discutiile care au urmat raspunsului dumneavoastra.

Despre punctul general de critica a ISI (ca principiu general in toate domeniile, chiar si cele in care este aplicat peste tot – inclusiv, si chiar mai abitir, in Franta decat in US) enuntat de dumneavoastra, dati-mi voie sa fiu in total dezacord. In majoritatea stiintelor este un proxi pentru peer-review. Atata timp cat lumea invata sa publice in sistem peer review (anul asta o publicatie, anul viitor doua publicatii, anul al treilea se introduc recompense pentru publicatii cu impact mare, si asa mai departe o reforma in etape) atunci va asigur spiritul critic va renaste cat ai zice peste. Fara un criteriu obiectiv si doar la indemana micilor intelegeri locale cu criterii originale romanesti avem toate sansele sa mergem si mai la vale. De acord ca esentiala este dezvoltarea capacitatii critice, dar nu vad cum putem face asta la noi acasa cu urechile astupate sau cu capul in nisip facand altfel decat face toata lumea.

In legatura cu problemele ridicate in folosirea ISI in stiintele umaniste. Prima obiectie ridicata este bineinteles valida (dupa cum am aratat in mesajul meu anterior si in domeniul in care activez situatia este similara, dar intr-o mica masura i.e. sunt putine publicatii importante care nu sunt indexate de ISI, dar acestea nu sunt doar publicatii europene, ci publicatii care nu au fost selectate de ISI independent de localizare geografica deoarece nu indeplinesc conditiile lor de includere in baza de date e.g., nu apar cu o regularitate bine definita, nu sunt publicate in sistem peer-review, etc.).

Am cautat in lista de publicatii ISI cele doua reviste indicate de dumneavoastra. Revue des Etudes Grecques intr-adevar nu exista. Revista Annales (care si-a schimbat titlul de trei ori de la fondare) in schimb exista. Asta nu insemna ca lista publicatiilor ISI este completa, ci inseamna ca trebui sa gasim un mod de face cunoscut celor care incearca sa reformeze sistemul romanesc care sunt acele publicatii care merita a fi luate in considerare, daca acele publicatii ca numar si calitate invalideaza criteriul ISI total sau partial in unele domenii. De altfel reactia Ad Astra la reforma Miclea si „restauratia” Hardau, pe care o puteti citi la adresele de mai jos a recunoscut necesitatea de criterii diferite in unele domenii de cercetare:

http://www.ad-astra.ro/posts/view_post.php?post_id=466&lang=ro
si
http://www.ad-astra.ro/docs/2006-04-12_criterii_promovare.pdf

O conditie esentiala la care nu se poate face rabat este insa publicarea studiilor cu referenti. Un pericol care ne paste este ilustrat de urmatorul exemplu de „adaptare”: in Romania post ’89 au aparut mii de reviste de „stiinta”; multe dintre ele au fost special concepute pentru a permite fondatorilor sa-si publice rebuturile (fie ei indivizi care trebuiau sa indeplineasca conditii de promovare, ori „universitati” care trebuiau „sa-si faca planul” la publicatii). Asa vor apare si reviste cu referenti daca „se va cere”. Referentii vor fi colegii binevoitori care vor avea si ei nevoie de referenti la randul lor sau poate de un alt favor; si de ce nu referenti inexistenti precum membri de familie, persoane trecute la cei drepti, precum la votare pe vremea lui Ilici 🙂 Imaginatia omeneasca este fara limite. Sa va re-povestesc (cu mici schimbari) o intamplare hazlie pe care am auzit-o si eu recent. Unui conte destul de avut ca sa nu aiba grija zilei de maine, dintr-o tara care inca nu si-a trimis nobilimea la canal sau ghilotina, ii place geologia. Si o face pe barba lui fara sa aiba nevoie de granturi de cercetare. E si singuratic, asa ca duce lipsa de co-autori. Unele conferinte-gigant precum Congresul International de Geologie limiteaza numarul de comunicari la doar una ca prim autor. Omul nostru insa avea trei comunicari si nu se putea hotari care e mai importanta sau chiar daca e important sa decida care e mai importanta. Asa ca a trimis una in nume propriu, una cu prim autor pe Azorel (cainele, suspus, n-a obiectat!) si pe una pe Pisi (pisica mai independenta s-a facut ca doarme ca sa nu fie intrebata). Astfel pretextand ca ai sai coautori s-au imbolnavit, contele a prezentat cele trei opuri. Dupa cateva luni de la congres, primeste acasa o diploma pentru Pisi care ar fi prezentat cea mai buna comunicare a congresului in domeniul ei (asa indiferenta cum a fost la inceput)! Deci se poate 🙂

Lasand gluma la o parte, lista revistelor acceptabile trebuie sa fie serioasa si propusa pe domenii de profesionisti asa ca dumneavoastra. Daca ea va cadea pe mana divesionistilor si incompetentilor precum multi din care dirijeaza (si evalueaza granturi) in CNCSIS (de exemplu) atunci sa ne fereasca Dumnezeu! Aici trebuie sa fac o paranteza, si sa subliniez inca odata ca sunt putine acele domenii unde ISI nu acopera marea majoritate a publicatiilor importante. Si avand in vedere ca, din pacate, numarul cercetatorilor care activeaza in domenii care constituie exceptii este foarte probabil sa fie si mic, trebuie sa avem grija ca razboindu-ne impotriva ISI sa nu deschidem porti de „evadare” pentru larga masa de incompetenti din celelalte domenii.

In ce priveste istoria, dar si alte domenii umaniste, publicarea studiilor sub forma de carte este comuna. Astfel imi explic de ce nu ati putut gasi nici pe Jacques le Goff, nici pe J/P. Vernant in baza de date ISI. In majoritatea celorlalte domenii ale stiintei, scrierea de carti este fie nerelevanta, fie chiar daunatoare carierei in cercetare. De exemplu criteriul cerut de ordinul Miclea si „cimentat” de „restauratia” Hardau de a scrie carti este absurd in majoritatea domeniilor. Este nevoie de manuale in Romania, nimeni nu neaga, dar pana una alta manuale superbe deja scrise in alte limbi care nu au trecut prin cenzura stiintifica comunista asteapta sa fie traduse. Cerinta de a scrie carti nu da decat apa la moara plagiatelor – stie toata lumea circul cu plagiatele – o purecare cum se cuvine a tuturor manualelor aparute dupa ’89 ar aduce insa si mai mari surprize. Manualele (deghizate in studii si monografii, dar cerute la curs ca sa treaca studentu’) daca sunt necesare atunci sa fie cerute de piata, nu prin ordine de ministru. Monografiile si tratatele serioase nu vad de ce nu ar constitui un plus pentru avansare, dar nu trebuie sa fie o cerinta – cu exceptia unde acestea sunt o cutuma ce nu poate fi inlocuita (o cutuma nu doar la noi, dar in general in tari mari si mici, caci altfel fiecare vine cu cutuma in protap).

Compatimesc sincer generatia care vine din urma in domeniul dumneavoastra, si nu numai, din multe puncte de vedere (vorbesc de oamenii seriosi si profesionisti) salarii mizere, birocratie mai ceva ca in Rusia Imperiala, sleahta de impostori in jur, norme de predat uriesesti, acces debil la lumea normala a cercetarii, etc. etc. Parerea mea este ca ar trebui ca aceste criterii mai dure sa fie introduse treptat, dar hotarat (ca tot am pierdut trenul cu vre-un deceniu in spate). De exemplu ce ziceti, daca se opresc promovarile pentru un an, cu acest timp dandu-se celor in situatia de fi promovati pentru ca sa publice/fie acceptati sa publice 1 (unu) articol intr-un loc respectabil. Intr-un an cam in toate domeniile se poate sa ai o lucrare macar acceptata, daca nu publicata. In al doilea an criteriile cresc s.a.m.d.

Despre studiile despre perioada comunista, sunt de acord ca au aparut carti de referinta in domeniu si martor imi sta sotia care de fiecare data cand ma intorc din Romania cu un gemanatan de carti ameninta sa ma exileze in garaj impreuna cu el 🙂 Sunt un avid cititor ale unor asemenea carti si va dau dreptate. Totusi de ce nu s-a strecurat vre-un studiu de la 1 din 10 cercetatori si in literatura mondiala ? De ce comunismul din Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia are mai multe invataminte pentru omenire decat cel din Romania? Cartile despre excesele in stiinta in perioada nazista au chiar „succes de piata”; credeti ca „experimentele romanesti” in domeniu nu sunt pline de invataminte?

Publicatii romanesti despre neolitic am gasit usor peste ocean la Harvard, chiar si MIT (care este in fond o politehnica). Colectia Dacia quasi-intreaga este in rafturile principale si nu in depozit. Asta din perioada comunista cand dupa cum spuneti generatii s-au ingrijit sa le publice. Nu de acum de dupa ’89 cand nici macar istorici din Romania nu stiu sa te indrepte unde trebuie (mi s-a intamplat mie si nu altuia tot cu pacatosul de Neolitic). Asa ca pentru linistea mea ajutati-ma si pe mine sa pot intra in discutie cu un „Neolitician” serios 🙂

Cheia mesajului dumneavoastra sta in urmatorul paragraf:

„Nu vreau sa credeti ca imi asum frustrarile scolii romanesti de studii clasice. As vrea doar sa acceptati ca in acest domeniu trebuie elaborate alte criterii, cel putin la fel de severe, dar pe alte baze. Si ca printre aceste criterii trebuie sa figureze, alaturi de ISI si de alte baze de date, mai specializate (am o lista pentru antichitate, se poate face repede o alta pentru istoria medievala si moderna), si o evaluare critica atenta a productiei in limba romana, cu aceleasi stricte criterii cantitative si calitative pe care, pe buna dreptate, le doriti.”

Imi pare nespus de bine sa aud asta, mai ales ca si colegii mei discuta pe aceeasi directie de principiu – constituirea unor grupuri de specialisti care stiu despre ce vorbesc si care in termen scurt sa propuna asemenea criterii independent de birocratii din Minister – „grass root style”. Las placerea colegilor mei sa vina cu propunerile.

Inca un pasaj patrunzator si cu care sunt complet de acord, dar pe care nu l-as fi vazut in acest mod fara dumneavoastra este:

„dl. Miclea a avut perfecta dreptate sa vrea sa impuna criterii consistente pentru promovari. A gresit insa prin exagerare, ceea ce a dat apa la moara celor care nu doresc niciun criteriu. De exemplu, lasind la o parte ISI, a incercat sa prescrie conducerea unui grant international pentru concursurile de profesor, fara sa se intrebe citi conferentiari de valoare din Romania au sansa reala de a fi desemnati nu participanti, ci directori de grant. Ma tem ca nici in UE nu se gasesc destui. Or, comunitatea academica de baza a tradus imediat acest exces in cu totul alti termeni: MEC nu ma vrea avansari deloc. Am trait 15 ani intr-o asemenea realitate, reflexele revin imediat.”

Ad Astra a repudiat granturile in totalitatea lor pe motivul de bun simt ca nu grantul face omul, ci rezultatele care eventual vin (sau nu vin) din acel grant. Eu personal cred ca un grant la orice agentie care se respecta (din EU, US, etc.) si nu maimutareste criteriile de evaluare (CNCSIS, Academia, si toate celelalte agentii din Romania care au liber de la stat si nu sunt filiale ale unor fundatii internationale sau vreo „pasarica” a unui om „normal” care vrea sa-si tina sira spinarii dreapta) trebuie sa fie un plus pe un dosar la evaluare. Dar nu criteriu de baza. In schimb granturi data „la una mica” de CNCSIS ar trebui excluse cu desavarsire, pana Jupan Dumitrache nu isi ia talpasita si boala de care sufera acest organism nu se vindeca.

„Pe scurt – exista riscul ca impactul acestor exigente maximaliste sa fie anulat de citeva amanunte.”

Va aud aici clar si tare! Cu atat mai mult este necesara coalizarea umanistilor din stiintelor umane si a celor din cele „hard” pentru a nu se intampla acest lucru.

Cu stima,
Liviu Giosan

Doamna Zoe Petre catre Liviu Giosan:

Va multumesc pentru atentia si seriozitatea cu care ati tratat observatiile mele. Sigur ca mai am in continuare propriile mele opinii sectoriale, de pilda in legatura cu volumele – in stiintele umaniste, o viziune ampla a cimpului e adesea la fel de importanta ca si o cercetare de virf pe care o anunta un studiu, noi sintem prin firea lucrurilor mai locvace probabil, in vreme ce, in matematica sau in alte domenii afine, 5 pagini pot schimba lumea. In istorie e mai greu.

E un fapt si acela ca, in stiintele umaniste, traditia e mai degraba francofona, legaturile comunitatii stiintifice s-au pastrat mai ales cu Franta si Italia, asta nu se poate schimba de pe o zi pe alta, si nici nu cred ca e prima urgenta.

Sigur ca aveti dreptate in principiu, orice cercetator bun poate sa-si gaseasca timp sa publice intr-o revista consacrata in SUA, dar nu sint sigura ca e mai important sa figureze in ISI decit sa fie mentionat in Annee Philologique sau in Gnomon. Nu vreau sa exagerez cu particularismele, dar sint sigura ca si colegii de la Harvard sau Princeton tot acolo se uita cind isi fac bibilografiile. Cit ii priveste pe cei – putini, din pacate, aici aveti dreptate – care se ocupa de studierea istoriei recente, cred ca sint mult prea preocupati de impactul studiilor lor in Romania pentru a mai avea timp de ISI.
In fine, trebuie sa tineti seama si de faptul ca economia de piata a lovit foarte brutal periodicele academice. In 1997, m-am luptat aproape un an cu Posta Romana, care pusese asemenea taxe pentru expedierea in strainatate a revistelor stiintifice incit Academia nu avea cum sa le asigure si zaceau in asteptare de 3 ani. Dacia a reusit sa-si reia ritmul, ca si alte reviste serioase din domeniu, dar conditiile materiale de publicare nu sint prea favorabile.

Ma bucur ca avem o parere comuna despre granturi. Eu am o experienta foarte elocventa a CNCSIS, de unde mi s-a trimis vorba ca, atita vreme cit figurez intr-un proiect, sa nu ma astept ca acesta sa fie acceptat. CNCSIS a „uitat” din lista disciplinelor arheologia, studiile clasice, etc. si e populat intr-o majoritate zdrobitoare de politehnisti care nu dau bani de fapt decit pentru cercetare aplicativa. Iar in timpul pe care ti-l consumi scriind aplicatii, ai putea scrie macar o jumatate de articol bun.

E clar ca ne situam pe aceleasi pozitii fundamentale, si ca esentialul acestei reflectii ramine, si pentru mine, ca si pentru Dvs. ideea ca e nevoie de un grup de persoane care stiu despre ce e vorba in cercetarea stiintifica a propriului domeniu, nu doar pentru a stabili criteriile generale, ci si pentru a incepe o validare atenta a publicatiilor.

Cu bine, Zoe Petre

Liviu Giosan catre Doamna Zoe Petre:

Imi pare bine ca am avut ocazia sa port aceasta discutie cu dumneavoastra si in acest fel sa va cunosc mai altfel, nu in modul cum o personalitate publica este perceputa din exterior. Colegii mei pregatesc un plan de lucru pe grupuri pentru problemele discutate si o sa va contacteze – sper sa puteti sa ajutati si dumneavoastra la definirea unor criterii exigente, dar si realiste pentru evaluarea cercetarii stiintifice in domeniile umaniste.

Numai bine,
Liviu Giosan