Inscriere cercetatori

Premii Ad Astra

premii Ad Astra

Asociația Ad Astra a anunțat câștigătorii Premiilor Ad Astra 2022: http://premii.ad-astra.ro/. Proiectul și-a propus identificarea și popularizarea modelelor de succes, a rezultatelor excepționale ale cercetătorilor români din țară și din afara ei.

Asociatia Ad Astra a cercetatorilor romani lanseaza BAZA DE DATE A CERCETATORILOR ROMANI DIN DIASPORA. Scopul acestei baze de date este aceea de a stimula colaborarea dintre cercetatorii romani de peste hotare dar si cu cercetatorii din Romania. Cercetatorii care doresc sa fie nominalizati in aceasta baza de date sunt rugati sa trimita un email la cristian.presura@gmail.com

Comunicat de presa al Asociatiei Ad Astra privind subfinantarea cercetarii in 2009

Lideri politici din Uniunea Europeana şi Statele Unite ale Americii recunosc caracteristicile inedite ale crizei economice actuale şi identifica abordari proactive care sa raspunda provocarilor sale. Politicienii vizionari vad în criza economica ocazia accelerarii modernizarii şi a reformarii structurilor socio-economice ineficiente din perspectiva interesului public. Modernizarea şi reforma structurala sunt însa profund legate de activitaţile de cercetare ştiinţifica şi inovare.

In acest context, raspunsul liderilor noştri politici la provocarile crizei economice este lipsit de viziune, incoerent şi fatalmente ineficient. Conform informaţiilor facute publice pâna la aceasta data, guvernul român a alocat cercetarii ştiintifice mai puţin de 0.19 % din produsul intern brut (PIB) estimat pentru 2009. Acest procent însemna o reducere semnificativa faţa de suma alocata în 2008. Practic, aceasta diminuarea drastica a bugetului cercetarii va afecta nu numai proiecte noi, selectate în competiţiile programate pentru 2009, ci şi derularea normala a proiectelor în lucru, finanţate în cadrul Programului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare II.

Conform OG 57/2002, aprobata prin Legea 324/2003 (legea cercetarii), articolul 49, trebuie asigurata o creştere a alocaţiilor bugetare pentru cercetare, astfel încât în anul 2010 să se atingă nivelul de 1% din produsul intern brut. In programul de guvernare, politicienii români amâna atingerea ţintei de 1% din PIB alocat activitaţilor de cercetare spre 2012. Chiar şi aşa, ramâne inexplicabil cum vom atinge aceasta ţinta când în 2009, cu procentul din PIB alocat cercetarii, dezvoltarii şi inovarii, ne întoarcem în timp la orizontul anului 2004. In aceste condiţii, sincronizarea României cu spaţiul european de cercetare este golita de conţinut şi etalata formal doar la simpozioane dedicate virtuţilor societaţii cunoaşterii.