Scopul nostru este sprijinirea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.
Stimați colegi cercetători,
Asociația Ad Astra a primit sesizări de la cercetători care ne-au adus la cunoștință mai multe nereguli din procesul de evaluare al competiției Proiecte Complexe realizate în Consorţii CDI (PCCDI-2017-1).
Una dintre cele mai grave dintre acestea este conflictul de interese în care s-au aflat unii evaluatori sau membri ai panel-urilor, dat fiind că aceștia se regăseau în același timp între aplicanții la proiecte în cadrul aceleiași competiții.
Asociația Ad Astra condamnă cu fermitate acest tip de comportament și dorește să ia măsuri împotriva acestor cazuri, atât prin intermediul sesizărilor la Comisia Națională de Etică, cât și în instanță.
In măsura în care aveți cunoștință de conflicte de interese ale evaluatorilor care au participat la evaluarea competiției PCCDI-2017-1, va rugăm să ne trimiteți cât mai multe detalii sau dovezi pe email la office@ad-astra.ro sau prin poștă la adresa:
Asociația Ad Astra
C.P. MG 28,
Oficiul Poștal Măgurele,
Județ Ilfov, Cod Poștal: 077125
Cu stimă,
Asociația Ad Astra