În ultimele zile, presa a relatat despre mai mulţi candidaţi la funcţia de ministru ale căror cuvântări demonstrează un nivel foarte scăzut de competenţă lingvistică. Cel mai grav, printre aceştia se număra şi candidatul la portofoliul educaţiei, continuând jenantul caz al predecesorului său.

Domnul candidat s-a grăbit să ilustreze gravitatea consecinţelor agramatismului ministerial, afirmând cu seninătate, la audierile din comisia parlamentară, că nicio lege n-ar prevedea necesitatea ghilimelelor pentru paragrafele ‘preluate’ de un autor din alte texte. E drept, legea juridică nu prevede explicit ghilimelele, dar presupune aplicarea legilor ortografiei, pe care domnul acum ministru se presupune că le-ar fi studiat în gimnaziu. Legea 8/1996 prevede, la art 141: “Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie.” Ghilimelele sunt, desigur, unul din mijloacele ortografice prin care putem delimita, în opera proprie, ce aparţine altora de ce ne aparţine nouă, pentru a nu comite fapta in-criminată mai sus. Este esenţial ca ministrul educaţiei să demonstreze stăpânirea acestor chestiuni elementare.

Ministrul nu ocupă o funcţie pur tehnică, aşa cum este cea a altor funcţionari din ministere. Principala sa misiune este să susţină convingător anumite politici, de regulă prin argumentaţii verbale, deseori în interviuri publice şi în conferinţe de presă. Apoi, ministeriatul are o definitorie dimensiune simbolică şi axiologică. Ministrul nu este doar ascultat, ci şi admirat şi imitat, trebuind să dea, prin prestanţa personală, un exemplu truditorilor din domeniul său, pentru care ministrul este întruparea calităţilor necesare promovării.

Din păcate, situaţia care s-a creat la noi nu se rezumă la dificultăţile de exprimare ale unor persoane. Tot mai multi exponenţi ai partidelor şi parlamentului susţin teza periculoasă a acceptabilităţii incompetenţei demnitarilor. Cităm în acest sens recenta declaraţie a preşedintelui senatului, conform căreia ministrul educaţiei n-ar avea nevoie să vorbească bine dacă nu este, întâmplător, şi profesor de limba română. Ne mai amintim de afirmaţia preşedintei comisiei pentru educaţie şi cercetare din senat conform căreia fostului ministru al educaţiei n-ar trebui să i se solicite abilităţi de exprimare verbală, fiind dumnealui doar în matematici profesor.

Pe fond, aceste argumente sunt pur şi simplu false. Discursul de specialitate, fie acesta ingineresc, medical, ştiinţific sau matematic, este parte a limbii. Performanţa în oricare dintre aceste domenii este de neconceput fără o competenţă lingvistică avansată. Acest fapt este demonstrat şi experimental; de exemplu, scorurile PISA care măsoară performanţele în matematici sau ştiinţe sunt strâns corelate cu cele care măsoară performanţele lingvistice.

Orice om trecut prin şcoala ştie, fireşte, aceste lucruri, astfel încât declaraţiile contrare ale reprezentanţilor parlamentari nu rămân a fi luate decât ca un început de asumare explicită a unei ideologii a incapacităţii verbale în fruntea statului, ideologie care nu poate duce decat la agravarea handicapului administraţiei publice şi la rătăcirea axiologică a cetăţenilor. Să fie aceasta noua normalitate pe care ne-o propune Parlamentul României?

Daca ar fi aşa, ar trebui să ne intrebam: de ce şi mai ales cum mai putem să cerem elevilor sa invete româneşte corect? De ce ii mai sanctionam pe cei care nu performează în această privinţă, de exemplu depunctându-i la examenul de capacitate sau bacalaureat? Daca ne asteptam la un minimum de performanţă lingvistică doar de la scriitori şi profesori, iar altminteri nici măcar de la miniştrii educaţiei, atunci n-ar decurge logic să restrângem studiul limbii şi literaturii române numai la facultăţile de filologie?

Senzaţiei mediatice stârnite de imperformanţele candidatului la educaţie i-a fost opusă, de către coaliţia guvernamentală, o scrisoare semnată de rectorii a zeci de universităţi autohtone, care susţin această candidatură şi implicit noua doctrină a inversării valorilor în fruntea statului.

În calitatea noastră de cercetători români şi în calitatea de părinţi sau profesori a unora dintre noi, solicităm rectorilor semnatari răspunsul la câteva întrebări:

1. Susţineţi, într-adevăr, aparenta doctrină a normalităţii agramatismului demnitarilor în general şi al miniştrilor sau parlamentarilor în special?

2. Dacă inabilitatea lingvistică a exponenţilor naţiunii este acceptabilă, fiind prin urmare acceptabilă automat şi pentru ocuparea oricăror funcţii inferioare în stat, cum argumentaţi că mai este necesar să se acorde o atenţie aşa de mare limbii şi literaturii române în şcoală? Cum susţineţi că ar mai trebui menţinute examenele de capacitate şi bacalaureat la această materie? Cum explicaţi că un elev ar trebui sancţionat în continuare pentru lipsa unei abilităţi lingvistive generale care le lipseşte până şi miniştrilor?

3. Adoptarea oricărei doctrine politice presupune un studiu comparativ al unor doctrine similare, în alte locuri şi timpuri istorice, studiu pe care presupunem că l-aţi efectuat şi dvs, într-un fel sau altul, ca autorităţi responabile ale naţiunii noastre. A mai promovat vreo forţă politică, vreodată, o astfel de doctrină a inversiunii valorilor în România sau în alte ţări? Ce forţe au făcut asta, cum, în ce contexte, în ce scopuri şi cu ce rezultate?

Solicităm Academiei Române, instituţie a cărei principală misiune, încă de la fondare, este îngrijirea şi dezvoltarea limbii române, un punct de vedere oficial asupra situaţiei create.

Solicităm parlamentarilor şi demnitarilor care au făcut declaraţii cum sunt cele menţionate, de acceptare a agramatismului şi incompetenţei la nivel ministerial, să retragă public aceste declaraţii.

Solicităm Parlamentului României să reafirme principiul că demnitarul trebuie să fie demn de demnitatea lui, trebuie să fie un exemplu de competenţă şi integritate în domeniul lui de specialitate şi trebuie înainte de toate să stăpânească pe deplin limba română.

Îi solicităm domnului Valentin Popa să demisioneze imediat din funcţia de ministru al educaţiei, pentru incompetenţa grosolană demonstrată la audierea din comisia parlamentară, în primul rând pentru apologia plagiatului.

Asociația Ad Astra

Comunicatul se poate descărca de aici în format pdf.