Scopul nostru este sprijinirea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.
Ediţia 2007 a competiţiei de inovaţie în ştiinţă şi tehnologie ICUBE şi-a deschis porţile începând cu data de 20 iunie. După ce anul trecut câştigătorii şi-au dus ideea în Statele Unite ale Americii
unde au prezentat-o potenţialilor investitori, învingătorii din acest an vor fi recompensaţi cu 1500 euro şi accesul la etapa regională a competiţiei de inovaţie NOVATECH, organizată de INTEL şi Universitatea Berkley.
Pentru înscrierea în competiţie e nevoie ca echipa să fie compusă din 2-4 tineri (18-30 ani, unul dintre ei obligatoriu student la o facultate cu profil tehnic) şi un mentor; echipa trebuie să înscrie un proiect în competiţie prin intermediul site-ului până pe 20 iulie.
Înainte de desemnarea echipei câştigătoare, finaliştii ICUBE vor petrece o lună de zile în tabere special organizate pentru ei, unde vor învăţa să-şi valorizeze proiectul astfel încât să poată fi transformat într-o afacere de succes.
ICUBE este o iniţiativă marca ORICUM, în parteneriat cu British Council, Asociaţia Studenţească Best România şi Asociaţia Ad Astra, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Pentru informaţii suplimentare accesaţi site-ul oficial al competiţiei,
www.icube.ro