Scopul nostru este sprijinirea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.
http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/165348.html
Articolele cotate ISI vor constitui o conditie de promovare la Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr.T. Popa”. Astfel, pentru a ajunge la gradul de profesor, un cadru didactic va trebui sa aiba patru articole cotate ISI (sistemul international de evaluare stiintifica), dintre care doua sint obligatorii, iar altele doua pot fi echivalate cu altfel de lucrari stiintifice.
De asemenea, trebuie sa fie conducatorul a doua granturi de cercetare, dintre care unul international, iar altul ce poate fi echivalat cu alte doua granturi nationale. Pentru titlul de conferentiar este nevoie de 2 articole cotate ISI, dintre care unul poate fi echivalat cu articole publicate in altfel de reviste, si de un singur grant de cercetare. Cei care vor sa devina preparatori in cadrul disciplinelor clinice vor trebui sa fie neaparat si medici rezidenti. Aceste conditii au fost votate luni, in sedinta Senatului.
„Hotarirea este impusa de minister inca din 2006, sint conditii cerute, dar nu figurau in regulamentul de promovare, intrucit pina acum functiona un regulament mai vechi”, a declarat conf.dr. Ileana Cojocaru, purtatorul de cuvint al institutiei.