Scopul nostru este sprijinirea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.
Tânăra fiziciană de 24 de ani, desemnată de Cotidianul drept „Omul Anului”, a cucerit, în încheierea ediţiei 2008, sala de la Ateneu.
„Am hotărât să ne alăturăm demersului iniţiat de Realitatea TV de a descoperi modele, oameni de valoare. Redacţia Cotidianul a propus mai multe nume, dar noi am ales unul singur. O fată de 24 de ani. Am găsit-o greu, pentu că era ocupată să stea cu ochii în stele. Aurora Simionescu. Este printre persoanele pe care nu le veţi vedea des la televizor”, a prezentat-o Adrian Ursu.
„Primesc premiul în numele tuturor tinerilor oameni de ştiinţă care cercetează o fărâmă din Univers”, a spus Aurora Simionescu, „Omul Anului” Cotidianul, adăugând că nu o să poată să explice descoperirea ei care a făcut înconjurul lumii, chiar dacă ar vorbi mai mult decât Florin Piersic.
Şi-a încheiat discursul cu trei dorinţe: „România să nu intre în UE doar cu numele, a doua oară când o descoperire face înconjurul lumii să nu fie doar un român, ci un român de la un institut din România, şi a treia dorinţă, ca anul viitor, la „spectacolul” Zece pentru România, să existe şi categoria oameni de ştinţă”
http://www.cotidianul.ro/omul_anului_cotidianul_aurora_simionescu_fata_cu_ochii_in_stele-67509.html
http://www.cotidianul.ro/descoperirea_aurorei_a_facut_inconjurul_lumii-67436.html
http://www.mpe.mpg.de/Memberpages/simionescu.html
http://www.cbc.ca/technology/story/2008/05/07/science-hotgas-galaxy.html