Domnului Traian Băsescu, Preşedinte al României
Domnului Mircea Geoană, Preşedinte al Senatului
Doamnei Roberta Anastase, Preşedinte al Camerei Deputaţilor
Domnului Emil Boc, Primul-Ministru al Guvernului României

Excelenţe,
După decenii de adevărată autarhie, determinată ideologic şi financiar, în ultimii ani au apărut semnale tot mai încurajatoare dinspre cercetarea românească. Mai întâi graţie unor deschizători de drumuri ajunşi la importante universităţi şi centre academice din Occident, iar mai nou şi datorită unor eforturi, de cele mai multe ori individuale, venind chiar din interior, mediul ştiinţific românesc a început să prindă viaţă, racordându-se, cel puţin în unele domenii, la circuitul internaţional de valori, idei şi rezultate. Această „schimbare la faţă” părea cu atât mai neaşteptată şi nesperată, cu cât cercetarea a rămas după 1989 ostatică a unor modele perimate de organizare şi cu o finanţare departe de nevoile reale.
Din păcate, suntem obligaţi să constatăm că evoluţiile din ultimele luni tind să anuleze, într-un timp record şi de o manieră ireversibilă, câştigurile obţinute prin efortul unor idealişti care au înţeles că recuperarea diferenţelor dintre ţară noastră şi „lumea civilizată” nu este posibilă în afara cunoaşterii. Semnale de înţelegere a rolului pe care îl pot avea educaţia şi ştiinţa pentru naţiunea noastră păreau a veni şi dinspre câmpul politic, existând speranţe că o reformă radicală ar fi înlăturat definitiv incompetenţa, frauda ştiinţifică şi corupţia. Cel puţin aşa ar putea fi înţelese creşterea alocărilor bugetare pentru cercetare din ultimii câţiva ani, încercările de asanare a sistemului de selecţie şi finanţare prin competiţie a proiectelor, asumarea de către România a principiilor stabilite de către Uniunea Europeană prin „Agenda Lisabona” şi, în sfârşit, semnarea „Pactului Naţional pentru Educaţie”.
Cu toate că Asociaţia noastră, de rând cu alte organizaţii profesionale, a atras de nenumărate ori atenţia asupra pericolelor pe care le presupune o posibilă reducere a fondurilor, inclusiv printr-o petiţie semnată de aproape patru mii de cercetători şi cadre didactice, cercetarea a obţinut, prin Legea bugetului pentru anul 2009, doar 0,25% din PIB, faţă de 0,38 % în anul 2008 şi 1% la cât ar fi trebuit să ajungă în 2010. Lăsăm pe seama oamenilor politici, a mass-media şi a opiniei publice să se pronunţe în legătură cu oportunitatea şi sensul alocării unor sume către un minister sau altul. Suntem totuşi îndreptăţiţi să observăm că cercetarea a cunoscut cea mai dramatică reducere de fonduri. Astfel, nu există nici un alt capitol bugetar unde scăderea ar fi fost de patru ori, aşa cum este cazul proiectelor gestionate de către CNCSIS.
Consecinţa imediată a acestei atitudini faţă de comunitatea ştiinţifică românească este blocarea proiectelor de cercetare selectate prin competiţie. În prezent este stopată finanţarea proiectelor interne pentru care au fost semnate deja contracte de finanţare, a fost amânat debutul proiectelor selectate în 2008 şi, contrar angajamentelor, au fost sistate orice competiţii pentru anul 2009. De asemenea, există riscul iminent ca ţara noastră să nu poată respecta condiţiile contractuale din programele de colaborare încheiate cu alte state. Pe termen scurt, acest lucru va determina, fără îndoială, o migraţie în masă a cercetătorilor în afară, în special a tinerilor în care în ultimii ani s-a investit enorm, iar pe termen lung este de aşteptat ca efectele să fie cu adevărat devastatoare.
Excelenţe, este binecunoscut faptul că cele mai dinamice şi competitive economii din lume sunt bazate pe cunoaştere. Se ştie, de asemenea, că România se poate confrunta cu riscuri majore întrucât sistemele sale de educaţie şi cercetare înregistrează diferenţe importante faţă de ţările în care cunoaşterea a fost pusă de mult timp în slujba progresului şi a bunăstării. Sunt lucruri pe care vi le-aţi asumat şi Dumneavoastră atunci când aţi semnat „Pactul Naţional pentru Educaţie”, „promiţând şi garantând solemn” că veţi urmări „cu responsabilitate” modernizarea educaţiei şi a cercetării. Nu ştim dacă şi în statele care au dovedit că dezvoltarea durabilă nu este posibilă în afara cunoaşterii au fost semnate astfel de angajamente. Ceea ce ştim cu siguranţă din exemplul acestor ţări este că investiţiile în domeniul ştiinţific se fac pentru perioade lungi, inclusiv, sau poate mai ales, în vremuri de criză economică.
Atrăgând atenţia asupra consecinţelor dramatice pe care subfinanţarea şi amânarea reformării radicale a întregului sistem de cercetare le vor avea asupra modernizării ţării, Asociaţia Ad Astra, în asentimentul unei mari părţi a corpului academic, aşteaptă o luare clară de poziţie din partea Preşedintelui, a Parlamentului şi a Guvernului României.

Asociaţia Ad Astra