Scopul nostru este sprijinirea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.
Românca Daniela Rus este, din 23 mai, directorul CSAIL, laboratorul de informatică şi inteligenţă artificială al renumitul institut MIT din America. Rus a fost pusă în locul lui Anant Agarwal, care a fost recent numit preşedinte al EDX, o iniţiativă de învăţare on-line de la MIT şi Universitatea Harvard.
Daniela Rus a fost director asociat al CSAIL pentru trei ani, între 2008 şi 2011, şi a fost co-director al Centrului CSAIL pentru Robotică din 2005. Ea conduce, de asemenea, CSAIL – laboratorul de distribuţie robotică. Rus este prima femeie care a devenit director la CSAIL.
CSAIL este cel mai mare laborator interdepartamental al MIT având 900 de persoane organizate în 50 de grupuri de lucru, pe trei domenii mari: inteligenţa artificială, sisteme şi teorie.
„Rus, un cercetor în robotică renumit, este cunoscut pentru performanţa în materie de cercetare şi de proiecte în materie programabilă şi robotică distributivă. Interesele sale de cercetare în robotică şi distribuţie de calcule mobile au condus la o serie de proiecte noi de transport, securitate, mediu de modelare şi de monitorizare, explorare subacvatica, şi agricultură”, este descrisă cercetoarea pe site-ul institutului.
http://www.adevarul.ro/actualitate/social/bucuresti-cercetare-inginerie-institut_tehnologic-america-robotica-roboti_0_710329291.html
http://web.mit.edu/newsoffice/2012/rus-named-csail-director-0522.html