Scopul nostru este sprijinirea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.
I. L. Caragiale
Iată o întrebare la care desigur se poate răspunde în mai multe feluri. Eu, om practic, în loc să răspund prin o formulă teoretică, prefer să arăt cum s-a născut revista noastră AVÂNTUL TINERIMII, Litere, Ştiinţe, Arte etc.
Într-o zi m-am pomenit cu următoarea circulară:
„Domnule,
Un cerc compus de mai mulţi tineri, dorind a da la lumină o Revistă literară, ştiinţifică şi artistică, cunoscându-vă ca iubitor al literelor, ştiinţelor şi artelor, vă roagă să luaţi parte la dezbaterile prealabile, ce se vor face asupra chestiunii înfiinţării acelei publicaţiuni periodice.
La ordinea zilei, fixarea titlului şi alegerea comitetului de redacţiune.
Întrunirea se va ţinea la cafeneaua Fialkowsky, sâmbătă, 15 ale curentei la 8 ore seara.
Pentru comitetul provizoriu,
N. Ilie Constantinescu de la Ţurloaia”
Comitetul provizoriu nu greşise. Da, sunt, în adevăr, un pasionat iubitor al literelor, ştiinţelor şi artelor, pe care le-am cultivat cu o egală mediocritate, ca să nu zic şi modestie. Dar nu face nimica: asta nu mă poate descuraja. Când cineva începe, fie începutul cât de prost, asta trebuie să promită. După socoteala greşită a unor pedanţi demodaţi, începuturile, ca să poată fi considerate ca promiţătoare, trebuiesc să fie stângace numai ca execuţie; la noi, din norocire, începuturile promit mult chiar când sunt stupide ca intenţie; căci, la noi, slăbiciunea inteligenţii şi nulitatea imaginaţiei sunt considerate ca stările primitive a spiritului şi a talentului, şi deci trebuiesc încurajate.
M-am dus la întrunirea unde eram invitat.
Amicul meu, d-l N. Ilie Constantinescu de la Ţurloaia, m-a recomandat cercului tinerilor: domnii Nicolae Georgescu, George Nicolaescu, Marin Dumitrescu, Dumitru Marinescu, Basile Ştefănescu, Ştefan Basilescu, Mihai Dobrescu, Dobre Mihăescu, Traian Necşulescu şi Raul Popescu.
Eram cu toţii 12.
După îndelungate dezbateri, ne-am stabilit asupra titlului – Avântul Tinerimii.
Apoi, am procedat la alegerea comitetului de redacţie compus din 12 inşi. Au întrunit majoritatea voturilor:
Preşedinte: d-l N. Ilie Constantinescu de la Ţurloaia;
Vicepreşedinţi, trei: dd. Raul Popescu, pentru partea literară; Traian Necşulescu, pentru partea ştiinţifică şi Dobre Mihăiescu pentru partea artistică;
Secretari, opt: dd.: Nicolae Georgescu, George Nicolaescu, Marin Dumitrescu, Dumitru Marinescu, Basile Ştefănescu, Ştefan Basilescu, Mihai Dobrescu şi subscrisul. Am procedat apoi la aranjarea şi stabilirea sumarului numărului întâi, sumar pe care l-am comunicat („cu rugăciune de a se publica împreună cu câteva cuvinte binevoitoare”) la toate ziarele din Capitală.
„Avântul Tinerimii apare irevocabil la 1 ale curentei cu următorul interesant
SUMAR:
PROGRAMUL AVÂNTULUI de N. Ilie Constantinescu de la Ţurloaia
LA VENEZIA, sonet (poezie) – Raul Popescu
ARTELE LA NOI – Dobre Mihăiescu
O EPILEPTICĂ (poezie) – Ştefan Basilescu
NATURA ÎN ARTĂ ŞI ARTA ÎN NATURĂ – Mihai Dobrescu
ÎN SERAI, pastel (poezie) – George Nicolaescu
CÂTEVA CUVINTE ASUPRA PELAGREI (după un studiu statistic al d-lui Dim Sturdza) – Nicolae Georgescu
ÎN SPITAL, sonet (poezie) – Basile Ştefănescu
TEATRUL LA CHINEJI (studiu) – Ion
MEDIUL SOCIAL ŞI VICEVERSA – Marin Dumitrescu
LA MORMÂNTUL UNEI PROSTITUATE (poezie) – Traian Necşulescu
Recensiuni, Note, Bibliografie, Anunţiuri, Premiile noastre etc de Dumitru Marinescu”
Trebuie să spun drept – toate bucăţile din sumar erau absolut originale. Şi studiul meu, Teatrul la chineji, îl alcătuisem într-un mod foarte original din citatele găsite într-o dare de seamă a unui jurnal francez de provincie, tradusă după un jurnal american, asupra unei interesante lucrări a lui Bob Schmecker, publicată la San Francisco şi intitulată Chineze (sic) Divertissments (sic) (Petreceri chinezeşti).
Am primit multe complimente măgulitoare pentru studiul meu.
A trebuit, având afaceri de familie, să părăsesc Bucureştii şi să stau la ţară vreo trei luni. Cum m-am întors, am dat fuga la Fialkowsky, să iau parte la şedinţele academiei noastre libere. La Fialkowsky, nimeni. Chelnerul mi-a spus că de mai multă vreme întrunirile cercului nu se mai ţineau. Am alergat la tipografie. Aici am aflat cu mâhnire că Avântul Tinerimei încetase să mai apară.
Păcat! tocmai când, sătul de atmosfera rurală, mă pregăteam să caut un alt studiu.
Într-o seară, mă-ntâlnesc din întâmplare cu preşedintele, N. Ilie Constantinescu de la Ţurloaia.
– Bine, zic; ce s-a-ntâmplat cu Avântul nostru? de ce nu mai apare?
– S-au risipit toţi, monşer.
– Raul Popescu?
– E în Târgul Jiului. L-a luat tat’său, popa – au venit ai lor la putere… e secretar la comitetul permanent.
– Dar ceilalţi?
– Dracu ştie.
– Á propos… dar poetul Necşulescu?
– Necşulescu? Ce! nu ştii?
– Nu.
– A murit!
– Nu mai spune!
Iată ce s-a-ntâmplat cu Avântul Tinerimii. Iată cum se naşte o revistă. Nu aşa greu.
Publicată în Epoca, 1896
Reprodusă prin amabilitatea Bibliotecii Româneşti Virtuale