Inscriere cercetatori

Premii Ad Astra

premii Ad Astra

Asociația Ad Astra a anunțat câștigătorii Premiilor Ad Astra 2022: http://premii.ad-astra.ro/. Proiectul și-a propus identificarea și popularizarea modelelor de succes, a rezultatelor excepționale ale cercetătorilor români din țară și din afara ei.

Asociatia Ad Astra a cercetatorilor romani lanseaza BAZA DE DATE A CERCETATORILOR ROMANI DIN DIASPORA. Scopul acestei baze de date este aceea de a stimula colaborarea dintre cercetatorii romani de peste hotare dar si cu cercetatorii din Romania. Cercetatorii care doresc sa fie nominalizati in aceasta baza de date sunt rugati sa trimita un email la cristian.presura@gmail.com

Cum pot deveni membru al asociaţiei Ad Astra

Conform statutului (art. 11) şi regulamentului asociaţiei, pot deveni membri asociaţi persoane fizice care îndeplinesc următoarele cerinţe:

  • Au absolvit un program de masterat sau doctorat, sau studiază în cadrul unui program de doctorat;
  • Au o activitate de cercetare susţinută, dovedită prin publicaţii şi / sau lucrare de masterat / doctorat cu înaltă relevanţă ştiinţifică. Publicaţiile trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
    • Cel puţin două publicaţii trebuie să fie peer-reviewed şi să aibă ca prim autor persoana care doreşte să devină membră a asociaţiei. Dintre acestea, una poate fi teza de doctorat a persoanei.
    • Cel puţin una dintre publicaţii trebuie să aibă relevanţă internaţională:
      • să fie publicată în reviste ştiinţifice internaţionale din fluxul principal (adică indexate de ISI Science Citation Index Expanded, Social Sciences Citation Index, Arts and Humanities Citation Index);
      • sau în lucrări ale conferinţelor principalelor asociaţii internaţionale de specialitate;
      • sau (în) cărţi publicate la edituri recunoscute pe plan internaţional.
  • Îşi exprimă în scris dorinţa de asociere (printr-un email).

De asemenea, pot deveni membri asociaţi persoane juridice care activează în domeniul educaţiei şi al cercetării, cum ar fi: asociaţii ale cercetătorilor, instituţii de cercetare sau învăţământ.

Calitatea de membru asociat se acordă prin votul membrilor asociaţiei, iniţiat de un promotor, cu o majoritate de minimum 80% din voturile exprimate şi având un cvorum de minimum 20% din membrii asociaţiei. Fie un cvorum mai mic, fie lipsa acestei majorităţi semnifică amânarea aceptarii candidatului.

Cotizaţia

Cotizaţia anuală a membrilor este de 20 de dolari americani. Cotizaţia pentru fiecare an se achită până la 15 aprilie inclusiv.

Donaţii voluntare, în plus faţă de cotizaţia minimă, sunt binevenite.

Modalităţi de plată a cotizaţiei

Procedura de înscriere în asociaţie

1. Dacă nu sunteţi încă înregistrat pe site-ul nostru, vă rugăm să vă înregistraţi. Această înregistrare este gratuită şi poate fi făcută de oricine, fără nici o obligaţie. Prin înregistrare, veţi avea o pagină personală pe site-ul nostru, posibilitatea de a vă înregistra publicaţiile, de a contribui cu ştiri, evenimente şi oportunităţi de finanţare, etc.

2. Vă rugăm să ne scrieţi pentru a vă manifesta interesul de a deveni membru al asociaţiei. Mesajul trebuie să conţină o scrisoare de intenţie, care va prezenta motivele pentru care doriţi să vă înscrieţi în asociaţie. La acelaşi email, vă rugăm să ataşaţi un scurt CV, cuprinzând lista publicaţiilor dvs. Dacă datele din CV şi lista publicaţiilor importante există pe un site web, sau în profilul dvs. de pe situl Ad Astra, este suficient să includeţi în mail un link spre pagina respectivă.

3. Dacă înscrierea dvs. este aprobată de membrii asociaţiei prin vot, vă vom trimite un email de acceptare a cererii de înscriere. Ulterior, vă rugăm să plătiţi cotizaţia pentru primul an. Dacă o achitaţi prin transfer bancar, vă rugăm să anunţaţi efectuarea plăţii printr-un email.

4. La câteva zile după plata cotizaţiei, veţi fi înscris pe lista membrilor Ad Astra şi pe grupul de discuţii al membrilor.