Scopul nostru este sprijinirea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.
Asociația Ad Astra își exprimă îngrijorarea în legătură cu modificarea Legii educației și anume includerea unui amendament conform căruia toate universitățile oferă posibilitatea ca durata mandatului de rector să poată fi reînnoită fără nici o restricție. Acest amendament înlocuiește prevederea din 2011 care limita la 2 numărul maxim de mandate de rector pentru aceeași persoană, în condițiile în care marea majoritate a universităților din Romania nu reușesc sa se mențină în top 1000. De fapt în acest an doar două universități se regăsesc în topul internațional 1000 al celor mai bune instituții de învățământ superior din lume [1], iar în ultimii ani aceste două universități au respectat prevederile Legii educației din 2011 pentru limitarea mandatelor de rector. Ținem sa menționam ca majoritatea țărilor europene cu universități de talie mondială stabilesc, prin lege, un număr limitat de mandate pentru rectori [2]. Din nefericire, amendamentul propus vine deja pe fondul unei modificări aduse Legii educației în anul 2014 și care permite rectorilor care se suspendă, eventual cu câteva ore înaintea expirării mandatului în funcțiune, să candideze și pentru un al treilea mandat. În acest fel un număr de 9 rectori conduc unele universități de mai bine de 9 ani. Argumentul conform căruia rectorii care au adus un plus de performanta universităților pe care le-au condus în cele maxim 2 mandate trebuie sa fie realeși nu este sustenabil, având în vedere rezultatele. Aici putem menționa ca un exemplu tendința îngrijorătoare prin care tot mai mulți tineri capabili preferă să urmeze studii universitate în alte tari. În plus, opacitatea de care dau dovada majoritatea universităților în ceea ce privește integrarea cadrelor universitare din diaspora [3], ne face și mai mult să tragem un semnal de alarma cât se poate de serios.
Asociația Ad Astra consideră că acest tip de inițiative duc la un precedent de alterare a democrației universitare foarte periculos, și care pe lângă lipsa de performanta, deschide calea continuării unor abuzuri (de exemplu oferirea de diplome de licență false [4] deja semnalate în presă în ultimii ani). În spiritul unei reforme reale a sistemului universitar solicităm de urgență Președintele României să reconsidere promulgarea acestei modificări negative aduse Legii Educației precum și reintroducerea limitei de maxim 2 mandate (a cate 4 ani fiecare) pentru funcția de rector.
Asociația „Ad Astra”