Scopul nostru este sprijinirea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.
Asociația Ad Astra a luat act de situația creată în urma dezvăluirilor din presă privind atât falsificarea CV-ului, cât și a plagiatului lui Florin-Claudiu Roman, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Înțelegem decizia Dvs. de a solicita opinia unor instituții specializate și organe abilitate în acest sens. Vă cerem ca acest demers să fie solicitat de urgență CNATDCU, iar în cazul în care se certifică acuzațiile de fals și de plagiat, să acționați cu corectitudine și fermitate. Ne așteptăm ca abordarea va fi obiectivă și intransigentă.
Asociația Ad Astra constată cu maximă îngrijorare dezinteresul constant al clasei politice și al guvernărilor recente față de situația dezastruoasă a sistemului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare din România. Refuzul constant al reformării sistemului de cercetare, subfinanțarea cronică (subliniem poziția ultimă a României în UE), performanțele submediocre în Horizon 2020, sunt doar câteva exemple ce ilustrează starea deplorabilă în care se află Cercetarea din România. In aceste condiții, numirea în fruntea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării a unui ministru, respectiv a unor secretari de stat cu o verticalitate discutabilă și care pe deasupra nu au nicio tangență cu domeniul Cercetării, reprezintă o sfidare la adresa cercetătorilor din România și îndreaptă spre desființarea de fapt a întregului sistem de CDI din România.
Fiind în pragul aprobării Bugetului de Stat pe 2022, atragem atenția clasei politice că nerespectarea angajamentelor făcute în Programul de Guvernare în ceea ce privește alocările bugetare din PIB, va discredita forțele politice din Coaliția actuală aflată la guvernare și va sublinia încă o dată dezinteresul pentru CDI și pentru comunitatea cercetătorilor din România.
Asociația Ad Astra vă solicită să dispuneți luarea de urgență a următoarelor măsuri:
Vă rugăm, de asemenea, să primiți în audiență un grup de cercetători reprezentând Asociația Ad Astra, în ceea ce privește propunerile concrete ale asociației de a readuce la normalitate Cercetarea din România.
Cu deosebită considerație,
Asociaţia Ad Astra a cercetătorilor români