În legătură cu postarea publică recentă a domnului Profesor Nicolae Hurduc, ministrul cercetării şi inovării, facem următoarele precizări.

Asociaţia Ad Astra nu a fost niciodată `la guvernare’, nu este, nu va fi şi nici nu poate fi.

Asociaţia Ad Astra este o organizaţie profesională neguvernamentală şi apolitică. Participarea la guvernare nu se numără printre obiectivele asociaţiei, în nicio formă.

Membrii individuali ai asociaţiei au, fireşte, o varietate de simpatii şi apartenenţe politice, religioase, filosofice, profesionale sau legate de alte preocupari şi interese. Aceste aspecte personale nu privesc asociaţia noastră. Primirea în asociaţie se face exclusiv pe criterii legate de contribuţiile ştiinţifice anterioare. De la niciun candidat sau membru nu se solicită şi nici nu se aşteapta să-şi declare măcar astfel de simpatii sau afilieri, nicidecum să nutrească vreuna. Aceasta este, de altfel, atitudinea obişnuită a cvasitotalităţii organizaţiilor profesionale cum este Ad Astra.

În trecut, mai mulţi colegi au îndeplinit, în activitatea lor din afara asociaţiei, mandate de demnitate publică sub diverse guverne. La începerea mandatului, fiecare dintre aceştia s-a autosuspendat din asociaţie. După încheierea mandatului, unii au revenit în asociaţia Ad Astra, alţii nu.

Unele dintre obiectivele asociaţiei noastre (https://ad-astra.ro/2015/07/23/statutul-asociatiei-ad-astra/) au tangenţă cu politicile ştiinţei şi educaţiei:” d) sprijinirea cercetării în România şi a reformei din educaţie şi cercetare; e) sprijinirea integrării cercetării româneşti în sistemul european de cercetare şi în cercetarea mondială. ”

Activitatea Ad Astra în aceasta privinţă se rezumă la poziţii publice ale asociaţiei, constând în propuneri, sugestii şi critici la adresa adminstraţiei cercetării şi învăţământului superior. Aceste texte sunt adoptate prin votul tuturor membrilor şi publicate pe pagina noastra de web, la secţiunea comunicate (https://ad-astra.ro/category/comunicat/).

Obiectivele din statutul nostru, menţionate mai sus, se referă practic la modernizarea sistemului de cercetare şi învăţământ superior din România, caracterizat încă prin finanţarea cercetării aproape exclusiv instituţional şi cu universităţi de educaţie, specific regimurilor etatiste, prin tranziţia către un sistem comparabil cu cele din ţările occidentale contemporane. Acestea din urmă se caracterizează prin accentul pe universităţi de cercetare de tip Humboldtian şi finanţare preponderentă prin competiţii de proiecte. Acest sistem face ţările care îl adoptă net mai competitive, fiind absolut necesar pentru o ţară emergentă.

Tranziţia la acest sistem s-a făcut în cele mai multe ţări dezvoltate la mijlocul secolului al XX-lea, urmând modelul Statelor Unite (descris în raportul Vannevar Bush).  Cele mai multe ţări central şi est-europene comuniste au adoptat acest model imediat după 90, însă ţările ex-sovietice doar mai târziu şi doar parţial. Contrastul între aceste ţări sub aspectul competitivităţii este evident.

În România, aproape toate forţele politice şi civice semnificative par să susţină această modernizare, atât în declaraţii cât şi în documentele programatice ale partidelor şi ale statului. Modernizarea a început după anul 2000, cu planurile naţionale, în anticiparea aderării României la UE şi a progresat aparent până în perioada 2008–2012. Criza economică a încetinit acest proces, dar după criză principalele direcţii de modernizare, în primul rând planurile naţionale, au fost progresiv abandonate în practică, revenindu-se de fapt la sistemul anterior anilor 2000. Acest regres al sistemului de cercetare aruncă o umbră asupra perspectivelor competitivităţii României pe termen scurt şi mediu.

În aceste condiţii, observând lipsa de intenţie a ultimelor administraţii ale cercetării, prin poziţiile noastre din ultimii ani semnalăm doar diversele regrese şi solicităm de obicei autorităţilor să respecte măcar legislaţia în vigoare.

În acest sens, aşteptăm în continuare de la Ministerul Cercetării şi Inovării, indiferent de conducerea acestuia, îndeplinirea obligaţiilor pe care le are prin Legea Cercetării: (1) evaluarea finala a Planului Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare (PNCDI) 2007–2013 şi a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice; (2) evaluarea intermediara a PNCDI 2015–2020 şi a Programului Operaţional Competitivitate; (3) întocmirea la timp, după evaluările obligatorii menţionate anterior, a Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare (SNCDI) 2021-2027 şi a PNCDI 2021-2027; (4) evaluarea/certificarea/acreditarea organizaţiilor de cercetare; (5) respectarea prevederilor PNCDI-3 şi SNCDI 2014–2020 şi, în particular, (6) desfăşurarea normală a competiţiilor de proiecte. Mentionam că nu au mai fost lansate competiţii PD, TE, PCE, PCCF, PED, BG, din anul 2016, motiv pentru care finanţarea întregului sistem de cercetare din România se află într-o situaţie dezastruoasă.

De la domnul ministru Hurduc, personal, aşteptăm în continuare rectificarea poziţiei publice, susţinute repetat, privitor la adevărul ştiinţific în chestiunea originii oamenilor (ca organisme biologice), validităţii generale a teoriei ştiinţifice a evoluţiei şi a ipotezei neştiinţifice a călătoriei în timp (contrară principiului II al termodinamicii).  Susţinerea ca adevăruri ştiinţifice a unor afirmaţii false, incompatibile cu faptele demonstrate în mod curent prin nenumărate observaţii şi experimente reproductibile, din poziţia autorităţii publice în cercetarea ştiinţifică, compromite grav imaginea comunităţii noastre ştiinţifice şi a societatii româneşti în general.

Domnul ministru nu are cum să nu ştie perfect acest lucru. Nici nu poate să nu ştie că subiectul a ajuns deja în atenţia comunităţii ştiinţifice internaţionale. Preocuparea asupra acestei chestiuni nu poate decât să se amplifice în timp, proces care nu poate fi mitigat decât printr-o retractare.  Considerăm esenţial ca această retractare să se producă înainte de încetarea mandatului dumisale, altminteri vor rămâne ca afirmaţii definitive, de neşters, ale unui ministru român al cercetării.

  Este regretabilă şi lipsa de reacţie a autoritatilor ştiinţifice oficiale din România (Academia Română, societăţile ştiinţifice, institutele şi facultăţile de profil). Această lipsă crează atmosfera unei complicităţi generale în promovarea oficială a unor doctrine pseudoştiinţifice, fapt care agravează şi mai mult degradarea imaginii ţării noastre, declanşată de afirmaţiile publice ale domnului ministru Hurduc.