Autori: Maria Aluas

Editorial: Dr. Mircea Gelu Buta, Renasterea, Medicii si Biserica, vol. IX, p.236-250, 2011.

Rezumat:

In timpul vieţii, fiecare dintre noi avem de înfruntat diferite situaţii în care avem nevoie, de sprijin, de îngrijiri speciale, de asistenţã. Aceste situaţii sunt diverse forme de „dependenţã”, cauzate de boalã, de accidente sau de batrâneţe. Ca atare, în orice moment al existenţei noastre, fiecare dintre noi, putem experimenta, pentru un timp determinat sau în mod permanent, o atare situaţie, pe care o numim dizabilitate. Una din aceste cauze care în interacţiune cu un mediu nefavorabil, înrãutãţeşte starea în care ne gãsim. Acest mediu nefavorabil poate fi mediul înconjurãtor în care persoana în cauzã trãieşte (spre exemplu locuieşte într-o zonã perifericã, departe de centrele de reabilitare), diferite prejudecãţi, factori psihologici intrinseci, mãsuri socio-sanitare neadecvate, lipsa amenajãrilor arhitectonice etc. Date fiind aceste realitãţi ne punem întrebarea, atunci când vorbim despre persoanele cu dizabilitãţi, la cine anume facem referire? Când şi cum trebuie sã se adopte mãsuri pentru a înlãtura astfel de situaţii? ªi cui îi revine responsabilitatea acestor mãsuri? Însã înainte de a face aceste reflecţii, sã vedem ce se înţelege prin conceptul de dizabilitate.

Cuvinte cheie: Bioetica, Dizabilitate, Ingrijiri medicale // Bioethics, Disability, Health Care