Inscriere cercetatori

Premii Ad Astra

premii Ad Astra

Asociația Ad Astra a anunțat câștigătorii Premiilor Ad Astra 2022: http://premii.ad-astra.ro/. Proiectul și-a propus identificarea și popularizarea modelelor de succes, a rezultatelor excepționale ale cercetătorilor români din țară și din afara ei.

Asociatia Ad Astra a cercetatorilor romani lanseaza BAZA DE DATE A CERCETATORILOR ROMANI DIN DIASPORA. Scopul acestei baze de date este aceea de a stimula colaborarea dintre cercetatorii romani de peste hotare dar si cu cercetatorii din Romania. Cercetatorii care doresc sa fie nominalizati in aceasta baza de date sunt rugati sa trimita un email la cristian.presura@gmail.com

Studii cu privire la regiunea Europei Central-Rasaritene

Departamentul de Studii în Limbi Străine al Universității „Valahia” din Târgoviște are plăcerea de a vă aduce la cunoștință că a fost constituit primul său program de master internațional în limba engleză intitulat East Central Europe Region Studies – ECERS (Studii cu privire la Regiunea Europei Central-Răsăritene). Programul de master a obținut, în iunie 2013, acreditarea din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior – ARACIS, diplomele obținute fiind astfel pe deplin recunoscute în România și în Uniunea Europeană (http://www.aracis.ro/uploads/media/Hotarari_ale_Consiliului_26-27.06.2013.pdf).
Programul de studii este realizat pe baza parteneriatelor încheiat de Universității „Valahia” din Târgoviște cu Universitatea din Helsinki – Finlanda (locul 73 în topul Shanghai al universităților din întreaga lume – http://www.shanghairanking.com/ARWU2012.html), Universitatea din Oulu – Finlanda (plasată în categoria locurilor 301-400 în topul Shanghai al universităților din întreaga lume – http://www.shanghairanking.com/ARWU2012.html), Universitatea din Tartu – Estonia (clasată pe locurile 500-550 universități din lume în topul QS-THES World University Rankings – http://www.topuniversities.com/university-rankings/world-university-rankings/2012) și Universitatea Economică din Izmir – Turcia. Cursurile vor fi predate de profesori de o competență recunoscută pe plan internațional de la cele patru universități partenere și de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște (http://dsls.valahia.ro/our-staff.htm).
Programul de master ECERS oferă cursanților săi o abordare multidisciplinară și interdisciplinară cu privire la regiunea Europei Central-Răsăritene, fiind aprofundate aspecte cu privire la dinamica evoluțiilor politice, economice, istorice, culturale, de relații internaționale, integrare europeană, geopolitică, energie și transport de energie, dezvoltare durabilă, toate acestea încadrate în fluxurile de dezvoltare de pe plan european și mondial. Curricula acestui program oferă toate premisele pentru dobândirea unei cunoașteri pătrunzătoare și actuale pe plan teoretic, metodologic și totodată cu aplicabilitate practică imediată (http://dsls.valahia.ro/foreign-language-courses.htm).
Programul are în primul rând în vedere integrarea facilă a absolvenților noștri pe piața muncii. Competențele dobândite vor oferi absolvenților șanse sporite de a concura cu succes pe o piață a muncii tot mai competitivă pentru posturi precum referenți relațiile externe, oficiali guvernamentali, funcționari publici, diplomați, personal și consultanți de afaceri, consultanți și analiști politici, angajați la instituții culturale, reporteri mass-media, oficiali europeni și euro-atlantici, oficiali ONU, euro-consilieri, lideri și consultanți de ONG-uri, profesori în învățământul secundar și universitar.
Programul de master scoate la concurs 25 de locuri, din care 5 bugetate și 20 în regim de studii cu taxă. Taxa de studiu pentru studenții români și cei din țările Uniunii Europene este de 2300 lei pe an universitar dacă plata se face până la data de 15 noiembrie 2013 și de 2500 lei în cazul în care plata se face eșalonat pe durata anului universitar. Studenții din țările terțe UE vor achita o taxă de studiu lunară de 220 EURO. Taxa de înscriere este de 150 de lei pentru studenții români și cei din țările Uniunii Europene, și de 50 de Euro pentru cei din a doua categorie.
Informații complete despre admiterea la acest program de master se pot găsi la adresa de internet: http://dsls.valahia.ro/ma-admission-2013.htm, precum și la telefon 0766604123 sau e-mailurile dsls @ valahia.ro și admission.valahia (at) gmail.com.

http://docs.ad-astra.ro/Afis program master.pdf