Scopul nostru este sprijinirea şi promovarea cercetării ştiinţifice şi facilitarea comunicării între cercetătorii români din întreaga lume.
Scrisoare deschisă către Guvernul României,
Scrisoare deschisă către Guvernul României
Asociația Ad Astra salută intrarea în vigoare a Legii privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare (L183/10.06.2024). Apreciem în mod deosebit faptul că la elaborarea Legii s-a ținut cont de recomandările raportului PSF privind Cercetarea și Inovarea în România, la fel ca și de așteptările comunității științifice românești.
Pe de altă parte, Asociația Ad Astra consideră că pentru aplicarea efectivă a Legii se impun mai multe ajustări a legislației secundare, precum și adoptarea unor norme de aplicare a Legii. Astfel, conform articolului 24 alin (1) din Legea privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare și inovare, „Salariile de bază pentru funcțiile prevăzute la art. 9 alin. (1) se stabilesc în anexele legilor de salarizare sau în contractele colective de muncă, după caz, prin corelare cu salariile de bază pentru funcțiile echivalente din învățământul superior, conform art. 9 alin. (2), (5) și (6)”. Din păcate, acest articol încă nu este aplicat în organizațiile de cercetare, pe motiv că odată cu această lege nu au venit și normele de aplicare a respectivului articol, în speță nu a fost ajustată anexa privitoare la cercetare din legea salarizării unitare. Drept urmare, vă rugăm să inițiați demersurile necesare (așa cum s-a procedat și în cazul altor familii ocupaționale, precum sănătate și apărare) pentru ca salariile de bază ale cercetătorilor să fie echivalate cât mai repede posibil cu cele ale personalului didactic din învățământul superior, așa cum prevede articolul menționat din Legea cercetări.
Cu respect,
Membrii Asociației Ad Astra